Lume handicapata...

Obisnuiesc sa fiu oarba. Chiar si surda. Uneori muta, rareori insa.

Oarba pentru ca trec atatea pe langa mine, eu trec pe langa atatea si, totusi, nu am timp sa observ, sa ma bucur de frumosul fiecarui moment si sa apreciez pata de culoare a fiecarei zile. De cele mai multe ori, sunt trista pentru ca observ incapacitatea mea de a ma focaliza asupra a ce este frumos si sa nu ma mai las demoralizata de partea negativa pe care tind sa o extind. In general, in momentele in care suntem posomorati, suntem egoisti si autocentristi. Daca am inceta sa ne autovictimizam, sa ne plangem de mila, daca am incerca sa privim dincolo de noi, la ceilalti, am observa in jurul nostru multe zambete, multe licariri de speranta, multe ganduri pozitive si multa iubire. Dar suntem orbi si prizonieri in propriul univers.

Sunt surda pentru ca tind sa aud si nu sa ascult. Sunt surda pentru ca, in loc sa aud din partea unei persoane o urare sau o destainuire, aud mai degraba o vorba care nu imi place, ceea ce duce la conflict. In loc sa fiu atenta la o melodie cu versuri frumoase si linie melodica linistitoare, prefer o melodie care ma agita, in care aud injuraturi, in care aud lucruri care trezesc in mine ganduri contradictorii. Sunt cam surda la ce ar trebui cu adevarat sa ascult... cum ar fi sa-mi ascult inima, si nu sa-mi aud ratiunea!

Uneori sunt chiar si muta. Muta pentru ca, atunci cand ar fi cazul sa vorbesc, tac. Cand ar trebui sa rog, sa multumesc si, mai ales, sa-mi cer iertare sunt muta. Mutesc si capat glas numai pentru lucrurile marunte, iar cele importante raman ratacite pe drumul dintre ratiune si verbalizare. Uneori sunt muta si in gandire. Raman suspendata de o vorba, de o intamplare, de un sentiment si cuvintele pleaca toate deodata, lasandu-ma pustiita. Deci sunt muta.

As putea sa spun ca toti suntem handicapati sau... deficienti, sa zic. Uneori chiar ma infurii pe handicapurile mele, dar sper ca voi ajunge vreodata sa vad, sa aud si sa vorbesc ce trebuie. Cati dintre noi nu sunt asa?... handicapati?

Partea buna a matematicii

Noua viziune asupra matematicii!

Spre Viitor Inainte!

Ma amuza cat de mult incercam noi sa controlam totul, cat incercam sa ne organizam viata dupa sperantele noastre si, la sfarsit, cat de mult esuam. Si e un joc trist, pentru ca noi nu intelegem ca nu noi avem carmele propriei vieti si ne increstam... in zadar.
Nu cred ca Dumnezeu sau destinul hotarasc in totalitate ce vom face, ce traiectorie va urma viata noastra, pentru ca vointa noastra, hotararile pe care le luam creeaza o conjunctura favorabila viitorului vazut de noi. Nu aduce anul ce aduce ceasul. Ne putem planui ceva ani de zile, ca la sfarsit, un amanunt neprevazut sa schimbe total situatia. Ne putem vedea pierduti pe un drum, insa poate aparea un element care sa coloreze traseul nostru in roz.
Care este solutia? Sa ramanem indiferenti la orice incercare de a lupta pentru ceea ce vrem? Nu! Pentru ca asa nu vom reusi decat sa ne pierdem pe noi intr-o dulce delasare care duce la esec. Potrivit mi se pare sa luptam pentru ce vrem, sa acceptam ca pot interveni schimbari si ca va trebui sa invatam sa folosim situatiile in favoarea noastra si sa ne adaptam, fara a ne pierde din vedere obiectivul principal.
Paulo Coehlo spune ca "Când îţi doreşti ceva cu adevărat, tot Universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău". Imi place mult viziunea optimista a lui, nu stiu daca neaparat realista, dar ne permitem sa visam cu masura.
Asa ca tot inainte! Spre visul nostru cu dedicare, cu pasiune, cu iubire...

Puterea exemplului personal

Cat de adevarat si cat de trist! Sa nu uitam ca adevarata comoara a noastra sunt copiii, viitorul si speranta noastra...

O straina

O zi care a inceput ca fiind una minunata, cu un soare care prevestea momente frumoase, s-a dovedit a fi, la sfarsit exact opusul...
Cum poti fi un strain pentru o persoana apropiata si sa nu te cunoasca, in ciuda faptului ca i-ai oferit sufletul pe tava... Ce poti face mai mult decat sa iti impartasesti gandurile, decat sa spui sperantele, decat sa oferi numai ganduri bune si intentii la fel de bune?
Ce ramane de facut? Poate nu e suficient ce reprezint sau poate ca sunt o persoana complexa, dar nu am ascuns asta niciodata, ba chiar am fost cat se poate de deschisa si sincera... Nu inteleg...
O melodie care imi place...

DEFULARE

ANUNT PUBLIC!

URAAAAAAAAAAAASC MATEMATICA! Ce minte sadica a inventat toate calculele alea ciudate?! La ce imi folosesc logaritmii? Doar sa-mi scrantesc singurul meu neuron ramas in viata... sau mai bine zis, jumatatea de neuron functionabila...
Mai bine ma opresc inainte sa divaghez intr-un limbaj mai putin academic (!!!!!!!)

LATER EDIT: Matematica produce dezumanizare. (stiu ce e exagerat, dar imi place cum suna :D)

LATER EDIT... again: Dupa 10 minute m-am apucat iar de exercitii...

Privind spre viitor

Timpul nu mai are rabdare deloc... Bac, facultate, viitor, criza economica... Ce este incurajator in asta? Paradoxul dureros este ca, dupa mii de sperante si ani de visare, realizezi ca e posibil sa faci o facultate care iti place, insa dupa sa nu gasesti loc de munca...
Toata lumea spune sa ne alegem facultatea in functie de profesia pe care vrem sa o avem in viitor, ceva ce se cauta, dar sa ne si placa. Nu e cam greu de gasit o varianta care sa satisfaca toate cerintele?
Din dorinta de cunoastere si pasiune as face 3 facultati, insa de profesat, vreau numai jurnalism. Stiu ca sunt o naiva, ca visez la o presa etica cand asta este o utopie, ca sper ca entuziasmul, pasiunea mea sa ma ajute in viitor. Sper de asemenea ca cei buni in ceea ce fac sa se evidentieze, desi in general, se evidentiaza cei cu relatii. Stiu de interviuri facute doar de ochii lumii, cand se stie de la inceput cine trebuie sa ocupe postul scos la concurs, dar stiu ca au fost oameni care au reusit sa isi atinga visul, chiar daca putini, merita sa lupt cu gandul ca e posibil...
Nu vreau sa aleg cali ocolitoare, sa fac compromisuri gen sa raman in invatamant sau la antrenamente. Depun suflet in orice activitate, imi plac foarte mult copiii, dar stiu ca pot face mai mult de atat, desi copiii sunt comoara cea mai mare...
E batalia vietii mele, aceasta pe care o voi incepe imediat cu prima proba a bac-ului. O lupta dusa pe multe planuri, la care nu exista premiu de consolare. Exista numai invingatori si invinsi.

Prostia is now on-line

PROtvu` nu ma dezamageste. Un reportaj suculent.

Portret: Prostia is now online!

StirileProTV.ro

NOI si EI

M-am intalnit foarte des in ultimele saptamani cu termenul "rasism" si am fost pusa de multe ori in fata unor situatii care implicau atitudinea reticenta a romanilor, astia de suntem atat de curati, atat de buni in tot, atat de corecti, atat de nemanelisti, fata de rromi...
Sau sa nu zic RROMI? Sa zic tigani, conform propunerii facute de Junalul National, conform careia ar trebui sa folosim termenul de "tigan", pentru ca altfel se creeaza confuzie si NOI(minunatii de noi!) si EI (un grup rasial... negru, urat mirositor, manelist, cleptoman plus... o mie alte valente negative). Poate ca Romania in cativa ani se va scrie cu doi de "r", dupa spusele lui Madalin Voicu, insa... orgoliul si egoismul nostru si atitudinea noastra nu isi are originea numai in imaginea patata pe care ne-au facut-o o parte din rromi in strainatate, dar (sa nu uitam!) si o parte din romani. Sa recunoastem sa ne repugna tot ce tine de EI. Ca daca se apropie de noi un rrom, deja fugim sau ne speriem, desi e posibil ca el sa fi vrut sa intrebe cat e ceasul...
DA! Si stiu ce gandesc acum multi... Sa intrebe cat e ceasul, pentru a-l fura... (rautaciosi suntem...), dar nici macar de asta nu putem fi siguri, pentru ca nu le oferim sansa sa arate si partile bune, pentru ca suntem democrati, europeni, cu principii puternice si nu facem rasism(ca doar nu suntem prosti sa recunoastem!).
Si vin si eu ca o caseta veche sa folosesc un cuvant care s-a uzat de acum... TOLERANTA! Teoretic suntem foarte toleranti, dar practic? Sau, mai bine zis, de ce am fi toleranti, ar intreba unii... Cica de la prea multa toleranta s-a ajuns aici. Permiteti-mi sa ma indoiesc de asta. Nu stiu cand am fost noi toleranti si cand am dat dovada de acceptare sociala sau e un adevarat progres ca acum nu mai gazam persoanele de alte etnii... sau sa-i facem sapun...
DA! Imi aduc aminte de un coleg care a spus ca nu vrem un sapun negru, urat mirositor... Atat de mult sa dorim sa ne demonstram superioritatea prin atitudinea noastra, si mai putin prin fapte? Orice padure are uscaciunile ei, iar noi avem multi romani care comit infractiuni, iar ei au tiganii lor care, atunci cand fac ceva, se mediatizeaza in exces.
Sa se inteleaga... romanii sunt romani... iar rromii inglobeaza toate aspectele negative posibile si imposibile. Orgoliu prostesc si orb!
Prin analogie, imi aduc aminte de cainii strazii, care flamanzi fiind, ataca oameni, apoi oamenii ii eutanasiaza pentru ca i-au atacat. Nu e vina noastra ca i-am lasat sa moara de foame, nu e vina noastra ca, de fiecare data cand trecem pe langa ei, le dam un picior in loc de o privire calda?
De fapt... mai multa grija avem de caini decat de unii oameni.

Scrisoare catre liceeni

Cam trista realitatea in multe privinte, dar totusi nu facem nimic sa redresam lipsurile mari pe care le avem... O scrisoare catre liceeni mobilizanta si militanta adresata de catre Tudor Chirila. Cati dintre noi vor face totusi ceva, cat de putin?

Cantec fara raspuns

De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,

soare caprui rasarindu-mi peste umar,

tragând dupa el un cer de miresme

cu nouri subtiri fara umbra?

cand toate vor trece vei fi aici cu mine?
cand toate imi vor fi impotriva, fii tu cel care ma sprijina. fii tu cel pentru care merita sa fiu zi de zi mai buna. fii tu cel care sa-mi aduca speranta in suflet cu o atingere de buze. e un vis care nu vreau sa se termine. e un zbor intre doua lumi... una rece si plina de dezamagiri, alta... a ta!
liniste!!!... simti? poti sta in liniste langa sufletul meu? mi-e sete de liniste, de roz, mi-e dor de zbor pur de fluturi... imi regasesc gandurile in bratele tale, ma redescopar, invat sa zbur spre orizonturi noi, pentru ca imi dai aripi.
si nu... nu sunt demodata... doar melancolica.


Pink-Sober
Muzica »