Sufar de un... inceput de toamna.

Viata nu se desfasoara mereu in ritmul pe care l-ai visat si situatiile uneori se incapataneaza sa te sfideze, lasandu-ti un gust usor amar. Alteori, insa, pare ca viata este prea generoasa. Asa e viata... e un amalgan de trairi, de zambete, dar si de lacrimi.
Poate ca totul tine de cum dorim sa privim realitatea. Totul se reduce la a fi optimisti sau pesimisti, iar daca este sa fac o astfel de clasificare, ma tem ca ma integrez total in a doua categorie. Ma bucur ca am persoane in jurul meu care nu imi permit sa cad prea mult pe ganduri si reusesc sa ma scoata destul de repede din reverie si sa ma incurajeze sa privesc ziua de maine cu detasare si speranta.
Vacanta asta a fost cu totul deosebita. Am fost plecata din oras in majoritatea timpului, mi-am depasit limitele, am invatat despre diverse, am iubit si m-am bucurat de fiecare clipa intens. Frumoasa vara! Pacat ca e deja toamna si toamna vine cu o invitatie la melancolie, pe care o accept adesea... nu e frumos sa refuzi! Inca mai am timp sa fiu melancolica. O saptamana pana incep facultatea. O saptamana pana incep antrenamentele. O saptamana pana incep practica. Inca mai pot. As vrea sa vina ziua de luni mai repede. Privesc cu o oarecare incredere tot ce are sa se intample anul acesta universitar, ultimul an. Nu am de ales.
Sper sa ne auzim mai des. :)

Ochii de inceput!

Taxi - Probleme de memorie

Nu inceta sa ma privesti cu ochii de inceput! Am la fel de multa nevoie de "noi" cum am avut la inceput. M-am obisnuit sa zambesc, sa visez, sa traiesc intr-un prezent roz cu fluturasi. Langa tine fiecare clipa e plina de liniste si am ajuns sa ma regasesc in ochii tai.
Priveste-ma ca la inceput, cucereste-ma in fiecare zi, iubeste-ma din ce in ce mai mult!

Emotii... multe emotii!

In sfarsit liniste, entuziasm si zambet!
Vreau sa va povestesc despre ultima mea perioada... A fost o lectie valoroasa, pe care nu vreau sa o uit. Va voi zice curand!
Acum e ca si cum s-ar fi incheiat un capitol dificil si soarele ar fi rasarit iar!
Maine... facultate, viata de student!

Mai Stii?

Unele melodii nu au nevoie de descriere. Nu simt nevoia sa va spun ce senzatie imi trezeste aceasta melodie, deoarece sunt sigura ca si voua va va placea!

Batista folosita

Din pacate, nu poti avea pretentia ca munca ta sa fie apreciata pe masura efortului. In fapt, asta se intampla extrem de rar, atat de rar incat pare ca sacrificiul timpului, a energiei si a credintei pe care o pui in fiecare activitate sunt in zadar. Este dezamagitor sa lupti pentru o cauza, sa crezi in niste oameni, sa pui suflet intr-o activitate pentru a observa, mai apoi, ca aceiasi oameni in care ai crezut iti calca sufletul in picioare. Si poate este o greseala in mentalitatea mea. Poate ar trebui sa limitez totul la stricta datorie de a face ceea ce trebuie sa fac, fara implicare emotionala. Exact ca intr-o afacere. 

...Iar daca sunt pregatita de o dezamagire, atunci sa ma atasez de oameni. Pentru ca trebuie sa iti asumi riscurile, oamenii sunt schimbatori si nerecunoscatori. Iti vor spune: "Multumesc pentru colaborare".  Eu le-as cere sa imi inapoieze si coltul de suflet in care sunt ei si sa stearga gustul acesta amar pe care l-au lasat. Degeaba gandesti cu tristete ca colaborarea ta a insemnat si meditat in toiul noptii la cum sa faci sa ii ajuti sa fie mai buni. Apare sindromul "batistei folosite" careia, la sfarsit, ii spui: " Multumesc pentru colaborare, acum te pot arunca la gunoi. Nu imi mai folosesti".

Si ce ramane de facut? Sa continui lupta cu tine si cu asteptarile tale. Sa pornesti de la inceput cu alte persoane care, la un moment dat, vor pleca din viata ta spunand un gol "multumesc". Eventual, te vei minti ca ai invatat lectia si iti vei promite in singuratatea gandurilor tale ca nu vei mai comite aceleasi greseli, desi stii ca le vei face la nesfarsit...