Poveste fara ... happy end

Ce stupid se termina relatiile intre oameni. Un cuvant, ceva neinteles... sau orice alt motiv. Dintr-o relatie aparent frumoasa si plina de sentimente se ajunge la resentimente, ganduri inutile si distrugatoare... Ajungi la concluzia ca cel de langa tine era un strain, tu l-ai cunoscut altfel, l-ai perceput altfel. Persoana care o cunosteai tu era dispusa de orice pentru a te face fericita, persoana aceea te iubea si tu o iubeai.
Inca te intrebi ce te facea sa plangi de dorul lui, sa te rogi pentru binele lui, sa induri atatea... poate faptul ca sentimentele care ti le-a nutrit erau prea intense. Erai dispusa de orice sacrificiu pentru fericirea lui si incetasesi sa pui persoana ta pe primul loc.
Poate ca o relatie nu se rupe intr-un singur moment. Poate ruptura si racirea sentimentelor are loc treptat... dar cand s-a intamplat asta? Cand au incetat inimile sa bata in acelasi ritm? Cand nu ne-am mai gasit in visuri? Nu reusesti sa indentifici momentul... si asta te debusoleaza mai tare. O relatie e formata din doi... inseamna ca amandoi sunt responsabili de despartire. Te intrebi unde ai gresit. Ramai cu privirea in zare, pierduta... Unde, cand?
Ai obosit sa cauti circumstante... incerci sa iei realitatea ca atare. Orice inceput are si un sfarsit. Nimic nu dureaza o vesnicie, deci era previzibil, nu? Privirea tot inainte!

Momente comice si pline de voie buna in clasa

Momente comice si pline de voie buna in clasa...


P.S.: Niciun profesor nu se afla in zona.

The world needs dreamers...

Poate dezamagirea nu se iveste mereu in mod surprinzator, instantaneu... Acum, intr-un scurt moment de sinceritate cu mine, realizez ca am gresit de multe ori, ori fata de ceilalti, in relatiile cu ei ori in raport cu mine, cu asteptarile mele.
Poate uneori din naivitate, sau doza prea mare de speranta, am incercat sa fac ceva ce nu era in conformitate cu realitatea, care nu era realizabil... si cum era de asteptat (pentru oricine, in afara de mine) dezamagirea a venit necrutatoare si imposibil de evitat. Degeaba se umple sufletul de regrete cand e prea tarziu.
Doar ca... uneori adevarul ne este incomod si il mascam asa de bine sau il adaptam in asa masura, incat ajungem sa fim si noi convinsi de el. Preferam... sau (recunosc!) prefer sa sper ca totul se va termina cu bine, decat sa iau o hotarare care pe moment nu imi face placere.
Dezertez! Daca viata e o lupta... eu, acum, renunt fara sa privesc inapoi. Mai lasa-mi noaptea asta, e luna plina. Mai lasa-ma sa visez o clipa, pluteste in aer magia. Lasa-mi atat timp cat sa spun tuturor din viata mea ca ii iubesc, ei sunt singura mea comoara. Da-mi suficient timp cat sa mananc o ciocolata cu biscuite, nicio alta ciocolata nu e asa de buna. E tot ce am nevoie...
M-am saturat de ironiile sortii, de lectiile pe care le inveti si cand crezi ca s-au epuizat, vin altele mai grele, nu mai vreau nori pe cer.
Imi place noaptea asta, v-am spus? E luna plina si nici urma de nori... Nu, nici vantul nu bate. E doar liniste, pace. Maine cand va aparea lumina, vraja se va rupe. Realitatea va bate la fereastra mea larg deschisa prin care am admirat luna. Da, se va rupe vraja.
... Si incep dezamagiri... sau nu.
Doar ganduri nocturne... fara logica.

In liniste... printre lacrimi...

Cea mai grea lectie de invatat mi se pare cea cand te deprinzi sa plangi in liniste. Cand in tacerea noptii, fiind depasit de evenimentele de peste zi, te refugiezi in asternut si suspini... Afara stelele inca stralucesc si te intrebi pentru cine, tu ti-ai pierdut de mult steaua norocoasa. Ai pierdut si notiunea timpului, nu mai stii de cand te afli acolo, in refugiul tau.
Te-ai incolacit de parca te-ar durea ceva... si poate chiar te doare inima, orgoliul, realitatea sau indiferenta cuiva. Inocentul din tine inca asteapta pe cineva sau ceva sa te salveze si sa-ti spuna ca e doar un cosmar si ca te vei trezi. Stelele stralucesc in continuare, dar tu nu le vezi clar, le vezi printre lacrimi...
Te simti protejat de tacerea care te inconjoara, nimeni nu iti va descoperi slabiciunea... iar maine, cand lumea isi va relua cursul, vei fi, aparent, acelasi. Si nu uita: doar aparent! In interior vei fi schimbat, caci vei percepe altfel tot ce te inconjoara. Ai observat ca momentele intr-adevar grele le infrunti singur si nimeni nu te intreaba daca esti pregatit sau nu pentru asta.
Lacrimile inca iti inunda involuntar chipul, perna iar e umeda. Stelele se vad insa mai clar. Acum asculti... e liniste... doar o lacrima rebela...

LoVe By AxY

Nu vreau sa fiu ca toti ceilalti. Eu aleg sa fiu diferita. Nici macar nu am intereseaza daca lumea are ceva de obiectat. Nu o sa fiu niciodata o copie a altei persoane, aleg sa fiu originala. Accepta-ma cum sunt... sau daca nu... ma va durea.
Lasa-ma sa fiu eu, ofera-mi libertatea necesara. Lasa-ma sa visez, sa rad de nebuna, sa ma joc ca un copil... lasa-ma sa plang in tacere si sa suspin, tu doar strange-ma in brate. Admira-mi nebunia si iubeste-ma chiar si cand gresesc, atunci voi avea nevoie cel mai mult. Fii tu langa mine cand toti ma vor dezamagi, ma vor contrazice. Nu ma lasa niciodata singura, chiar si cand te voi ruga eu... nu as suporta sa ma simt a nimanui.
Eu vreau sa iti fiu mereu alaturi... mai bine zis, vreau sa fiu o parte din tine, sa rad cu tine, sa plang cu tine, sa privesc stelele si fluturasii in zbor alaturi de tine. As vrea chiar sa vedem totul cu aceeasi ochi si sa simtim cu aceeasi inima.
Nu ma lasa sa plec si daca spun ca nu ma mai simt nimic pentru tine, sa nu ma crezi. Daca imi simti vocea tremurand la telefon si iti spun ca sunt bine... tu vino repede si alinta-ma, inseamna ca am nevoie de tine. Daca ti-as spune vreodata ca nu iti duc dorul, sa nu ma crezi. Imi lipsesti inca de cand ne luam la revedere. Daca gresesc, sa fii tu cel care imi spune primul si sa imi ierti orgoliul prea mare.
Acum... lasa-ma sa te iubesc asa cum sunt eu.

Tipat mut...

Ti sa parut viata vreodata atat de nedreapta incat iti vine sa tipi? Sa tipi neinteresandu-te daca te aude cineva, sa tipi pentru a-ti arata indignarea si durerea in acelasi timp... poate in incercarea de a mai abandona acest sentiment de greutate care iti apasa pe inima? Cum e sa simti ca esti neputincios in fata unei forte mai mari, care coordoneaza tot?
Vezi in jurul tau atata suferinta si chin, atatea lacrimi si suspine... incet, dar sigur, toate te marcheaza, te schimba ireversibil. Renunti la vise, la roz, la fluturasi, chiar si la speranta. Incepi sa canti si sa scrii o noapte, un nor, o ploaie... si nu o raza de soare. Sufletul inca iti vibreaza de teama la fiecare pas... esti neincrezator si mereu pregatit de lupta.
Te izolezi in lumea ta, vazand nicio alta iesire si posibilitate de evadare din cercul vicios in care te vezi prizonier. Si totusi, esti nemultumit, indignat, ranit ! Vrei sa faci ceva, sa schimbi ceva... Ai vazut atata nedreptate in jurul tau, incat te vezi pierzand de dinainte de a incepe lupta.
Incetez aici... doare...

nu intelegi...

Sa iti spun ce gandesc acum? Nu ar fi o risipa de timp? Oricum nu ai intelege. Nu... nu te subestimez si nici nu te consider inapoiat mintal! Doar suntem diferiti si, prin urmare, gandim diferit si simtim diferit.
Ma tem ca nu ai intelege, ca ti-as da pe tava sufletul meu si, la sfarsit, ai strange din umeri nepasator. Poate chiar te vei chinui sa intelegi, dar ma vei dezaproba... si nu! Nu poti dezaproba un sentiment, o emotie! Poti dezaproba doar un gand, o convingere, ceva rational... insa nu ceva ce simt. E ca si cum mi-as pierde identitatea... si e prea debusolant.
Vezi? Nici acum nu ma intelegi...

decizii... decizii...

Cand realizezi ca sa incheiat o etapa a vietii tale? Cand si cum iti dai seama ca a venit momentul sa te desparti de cineva drag? Cum sa stii ca drumul tau este altul si ca trebuie sa urmezi alta cale si sa nu te legi de trecut?
Poti pierde momente frumoase din incapatanare sau din teama de noutate... si nu este usor cand creezi un trecut cu cineva si te vezi nevoit sa renunti si sa imaginezi un alt viitor decat cel la care sperai. Poate nu am mai avea atatea dezamagiri daca nu ne-am face sperante desarte si nu am construi un sablon pentru viitorul nostru, daca nu am mai avea asteptari...
Dar cum sa traiesti fara vise, sperante? Nu acestea dau culoare vietii? Cum sa nu iti pui speranta in cineva si sa nu daruiesti sufletul tau? Pacat ca nu putem fi suficient de rationali... ne-am scuti de multe suferinte.
Sa fim rationali... Da! suna minunat. Insa, cum ramane cu sentimentele? Cele care ne bucura, ne intristeaza... intr-un final, ne conditioneaza scurta existenta, umpland fiecare clipa cu zambete, lacrimi si suspine.
Ne ramane numai gandul ca odata vom fi suficient de maturi emotional pentru a sti cum sa imbinam vocea ratiunii cu vocea inimii ca sa luam cele mai bune hotarari, fara erori...

Trezeste-te !!!

Nu te-ai saturat sa te gandesti cum sa faci sa fie bine... bine pentru altii, pentru a nu dezamagi? Si cu tine cum ramane? Ce e bine pentru tine? E viata ta, sunt hotararile tale, iar consecintele tot tu ti le asumi. De ce ar decide mereu ceilalti pentru tine?
Iti dedici viata unor persoane, proiecte sau lucruri si la sfarsit realizezi ca nu ai simtit savoarea riscului, ca viata ta, de fapt, nu ti-a apartinut niciodata! Fa ceea ce doresti bazandu-te pe instinct si, rareori, pe ratiune. Cei care te iubesc si iti sunt alaturi cu adevarat te vor intelege si iti vor oferi libertate de alegere.
Niciodata sa nu te temi de ce ar crede ceilalti, mereu va fi cineva nesatisfacut si oricum ai face nu vei putea multumi pe toti. E cel mai important ca la sfarsit de zi sau atunci cand meditezi cu ochii pe pereti, tu sa fii cel care e pe deplin multumit si sa constati ca esti FERICIT ! Cat de des uitam sa traim si devenim captivi ai realitatii (obiective sau subiective)... Uneori, din teama de nou, ne multumim cu ce avem sau cu ce am realizat si nu mai evoluam, nu ne mai dorim mai mult, sa crestem emotional, social...
In viata nu avem timp de regrete si acestea nici nu isi au rostul. Daca ai gresit, invata lectia si cu fruntea sus si speranta porneste iar la drum. Nimic si nimeni nu te poate opri daca tu nu permiti asta! Acum gandeste-te daca faci tot ce te face fericit si daca nu ai putea face mai mult... merita incercat!

nu e usor...

Ce poti spune cand tot din jurul tau tace? Cand pana si gandurile nu prind glas, sub apasarea unei realitati care ia forme inspaimantatoare...? Te uiti in jurul tau si cauti... cauti un semn sau un indiciu care sa iti spuna ca ceea ce traiesti nu e decat un cosmar, ca te vei trezi dimineata si un soare prietenos iti va mangaia chipul si in sufletul tau va fi iar cald.
Poti visa, dar nu poti nega realitatea, adevarul care este din ce in ce mai greu de ascuns, dar si mai greu de suportat. Pare ca totul din jurul tau se darama, esti singur printre bucatile de vise care acum se naruie si in cadere te ranesc si iti alunga si ultima bruma de veselie. Veselie?! Ce este aceasta cand viata ta capata culoarea gri si tot ce atingi, tot ce te inconjoara se distruge fara remediu?
Suspini adanc si poate ca o lacrima rebela se prelinge pe obrazul tau. Ciudat, credeai ca poti rezista la orice, dar treptat limitele iti sunt intrecute. Afli cat esti de vulnerabil si asta te inspaimanta. Nu realizezi unde sa provocat schimbarea, unde era subred universul tau de sa darmat, unde realitatea ta era eronata.
Ai nevoie de o liniste deplina pentru a te regasi... te retragi in cel mai ascuns colt al sufletului tau si incerci sa gasesti lumina... Da, lumina care o aveai inainte, care te indemna sa lupti, sa depasesti obstacolele... dar acum esti in intuneric, in cel mai crunt intuneric. Mai poti rezista?

cu bune... cu rele...

Viata ne ofera situatii inedite, surprize placute sau neplacute... ne pune sa intalnim oameni placuti, oameni care ne displac. Chiar si sentimentele noastre pot fi de iubire, ura, interes, indiferenta, uneori acestea chiar si fata de o singura persoana.
Mereu se vor gasi persoane care sa te raneasca, sa te dezamageasca, sa te deziluzioneze. Tu sa ramai pe drumul tau, fara sa te abati, sa ai mereu incredere in fortele proprii si in resursele personale. In momentul in care cineva ti-a tradat increderea sau te-a ranit intr-un fel sau altul, tu sa ai curajul sa privesti inainte, nu inapoi, sa ierti si sa mai dai o sansa.
Viata mereu va impleti aspeste pozitive cu negative, mereu va fi ca o cutie cu surprize, inima va fi mereu usor de ranit, iar mintea nu va reusi sa prevada toate acestea. Tu invata sa tii fruntea sus si sa nu renunti la speranta. Soarele nu va intarzia sa apara si pe strada ta si vei putea din nou fi cel plin de veselie. Asta dupa ce iti vei invata lectia, pentru ca viata e cea mai crunta profesoara, iti da testul si apoi te invata lectia.
Hai, deja ai renuntat? Viata are un singur sens... si acela e tot inainte !