Baby, remember my name

Ceva ce ma face sa dansez si sa fredonez! Ceva ce ma face sa visez, doar am dreptul la cateva dorinte. Nu visez la "fame", visez ca vor fi oameni care imi vor rosti numele zambind. Hope you like it!

Stop... si de la capaaat!

Trece un an... Un an plin de bucurii, dar si plin de provocari. Un an plin de emotii... un Mos Craciun intarziat, bac, admitere, fluturi in stomac... Acum totul pare mai clar privind in urma, insa, nu pot nega sau banaliza importanta acestui an si cum m-a marcat el. A fost un an al sperantei, al dorintelor implinite, un an in care am crescut precum altii in 10(exagerarile sunt acceptate).

Acest an se termina cu un sentiment de implinire si cu gandul ca anul viitor va fi si mai frumos. Niciodata nu am mai simtit asa o incredere in viitor, desi contextul social nu e unul dintre cele mai fericite.

La cate dorinte am dreptul in seara de revelion? Sper ca minim doua. Acum, cand am vazut ca dorintele chiar se indeplinesc, sunt tentata sa-mi doresc prea mult. Nu e o crima, insa dezamagirea are un gust pe care il cunosc si nu pot spune ca imi place. Oricum, orice inceput e frumos! De ce sa nu fie un inceput de an frumos?

Sa multumim pentru binele si raul din 2009. Toate ne-au ajutat sa crestem, sa ne formam. Sa multumim persoanelor care ne-au inspirat si persoanelor care ne-au iubit, mai ales cand meritam mai putin. Sa visam. Sa visam mult. Sa visam neincetat. Si sa luptam. Sa luptam cu flacara iubirii in suflete.

START!

Incepe!

Back up

A fost o perioada in care m-am rupt de lumea virtuala. Nu spun asta pentru a motiva lipsa pe blog, spun cu mandrie ca, fata de altii, reusesc sa traiesc cu adevarat si nu numai in spatele tastaturii.

Mos Nicolae a venit fix la miezul noptii. Niciodata nu am simtit pe Mos Nicolae la in acest an, pentru ca mi-a oferit cel mai de pret cadou si mi-a dat o lectie. Cum le mai aranjeaza Doamne Doamne...

Faptul ca a nins m-a bucurat enorm. Copilul din mine a inceput sa se bucure, iar toata lumea a parut, din acea clipa, ca se pregateste de sarbatori. Iar sarbatorile se apropie cu pasi repezi, iar in casa miroase a brad. Bradul l-am ales cu tata si e cel mai proportionat brad posibil! Suntem mandri de el. Pare ca miroase a portocala, caci asa miroase Craciunul. Perioada de facut cadouri, de cautat lucruri pe gustul tuturor, de surprins... Perioada in care privesti mai ales pe cei din jur si incerci sa te faci util, sa ii ajuti. Perioada in care intelegerea este totul...

Am mintit spunand ca sarbatorile se apropie... ele au venit deja si le simtim. Prin caldura sufleteasca pe care ne-o inspira. Cel mai frumos mod de a ne bucura de sarbatori este sa sarbatorim iubirea, intelegerea, altruismul si sa iertam pe cei care ne-au gresit.

Adoooooor perioada asta!

"Toţi oamenii la adolescenţă ştiu care este legenda lor personală. În acest moment al vieţii, totul este limpede, totul este posibil şi oamenii nu se tem să viseze şi să dorească ce le-ar plăcea să facă. Cu toate acestea, pe măsură ce timpul trece, o forţă misterioasă încearcă încet, încet să dovedească faptul că legenda personală este imposibil de realizat. Sufletul lumii se hrăneşte cu fericirea oamenilor sau cu nefericirea, cu invidia, cu gelozia. Împlinirea legendei personale este singura îndatorire a oamenilor."

__________
Paulo Coelho - Alchimistul

voltaj-crede

Sper sa nu se stinga niciodata in noi doza de nebunie ce inca ne face sa visam. Sa nu moara curajul de a iubi, dincolo de prejudecati si de a da fara sa astepti altceva in schimb. Nimic nu e pierdut cat inca speram. Lupta cea mai importanta pe care trebuie s-o castigam este lupta cu noi insine. Sa ne cunoastem calitatile si sa ne acceptam defectele. Sa facem eforturi sa fim mai buni. Sa avem credinta ca toate lucrurile au un sens si ca nimic nu e intamplator. Si sa facem toate acestea pana nu e prea tarziu...

...

as putea sa continui la nesfarsit. dar, tocmai ca te iubesc, mi-e teama ca visul se poate transforma in cosmar. ca tendinta de a poseda ne va transforma in sclavi. ca vom vedea binele celuilalt altfel decat il vede el si vom incerca sa impunem un model. ca vom ajunge sa nu stim cum sa traim noi, dar vom continua sa ne luptam "de-a cine are dreptate".
acum ma bucur de mizeria sufletului meu. e zambetul inundat de lacrimi, dar impacarea ca vad clar. sau poate doar cred ca vad clar. poate doar ma mint singura. cand sunt sincera cu mine, daca viziunea mea despre viata, despre tot, se schimba mereu?
poate uneori trebuie sa continui in lupta, doar pentru a vedea cum se termina povestea. sau poate ca uneori trebuie sa inchizi niste etape ale vietii tale in sertare. nu trebuie, insa, sa trantesti sertarele, te va durea oricum suficient de mult.
acum bucura-te de tacere si de liniste...

Fabulatii tarzii

Noptile vin una dupa alta. Atunci, la timp tarziu, toate spiritele par sa se linisteasca si gandul tau isi recapata libertatea furata de multele probleme de peste zi. Acum, in intuneric, esti mai liber. Acum simti mai multe, acum poti judeca mai limpede. Acum iti permiti sa scrii asa cum vorbesti, sa scrii liber, pentru ca iti vei ierta mai tarziu lipsa de coerenta. Ba chiar, nu te va mai interesa sau vei zambi, citind prostiile nascute de o minte prea obosita.
Frumoasa linistea asta care se lasa ca o cortina. Lasa loc de ganduri ascunse, de aspectul "de culise". Mi-ar placea acum sa traiesc numai in culise. Sa nu vina lumina zilei, cand cortina se trage, iar reflectoarele te orbesc, atat de mult, incat nu te mai vezi pe tine. Cum ai mai aprecia altfel linistea noptii?
Ciudat! Simt de parca mereu in bratele tale e noapte. De parca zumzetul lumii s-a oprit, cortina a cazut, iar eu m-am regasit pe mine, in tine. Fabulatii tarzii... dar cu suflet plin.




Linkin Park - Shadow of the day (Boyce Avenue's cover)
Asculta mai multe audio Muzica

Oameni mari cu suflet de copil...

Oameni mari cu suflet de copil... Asta suntem acum, cand viata se incapataneaza sa ne faca responsabili, cand timpul nu mai are rabdare, cand pe scarile universitatii nu mai poti sari si nici urca cate doua trepte... Acum iti spui in suflet ca a venit vremea sa termini cu toate copilariile, a venit vremea sa fii serios. Sufletul se impotriveste.

Poti sa te minti singur zile intregi. Sa te privesti in oglinda si sa gandesti ca acum esti om mare. La cea mai mica problema, insa, vei reactiona ca un copil. La orice zid inima iti va tremura ca cea a unui copil. In ochi se vor ivi lacrimile. Te vei intreba, logic, daca vei mai creste. Daca ar trebui sa cresti. Cand sufletul tau va primi cu mai putina durere micile piedici ale vietii. Iti pare ca in loc sa te maturizezi, ai devenit din ce in ce mai vulnerabil. Ca toata copilaria s-a strans in tine si ca nu vrea sa te paraseasca. Nici tu nu esti pregatit s-o lasi sa-ti scape printre degete.

Ai fi mult mai multumit, insa, daca macar inima ar fi de om mare. La fel cum e la oamenii mari care pot trece pe strada fara sa vada pe cel ranit, pe cel in nevoie. La fel ca la oamenii mari care pot tipa, care se pot certa, care ranesc fara sa li se stranga lacrimile in ochi. O parte din tine ar vrea sa fie asa. Ti-ar fi mai usor. Nu ai mai tremura la cea mai mica piedica...

Petruţa Cecilia Kuper

Petruta Cecilia este un adevarat talent si ne-a facut mandri, pe noi, romanii... In contrast cu prestatia "Indigo" la New York si Las Vegas, Petruta merita aplauzele unei intregi tari!
Devotamentul pe care il demonstreaza, sensibilitatea si talentul sau te infioara. Pe germani i-a impresionat pana la lacrimi.
Uitati-va pana la final... merita! Felicitari si succes in continuare!

Razvratire

Frigul mintii mele ma cuprinde des. Gândesc prea mult, poate de asta îmi este atât de frig... Uite!
Mâinile mi-au înghetat pe tastele mult prea tocite de visare. Cat poate sa duca o tastatura? Un vis, doua? Ohooo... dar câte lupte cu sufletul meu? Cat poate, săraca, sa înghită din praful de sperantă de pe aripile mele? In fiecare seara se îneacă si tuseste... Chiar mi-a fost teama ca răcise si ea. Sau poate chiar a răcit...
Stii ca timpul e o farsa? Timpul nu exista. Clipa e o notiune inventata de un pierde-vara, care s-a hotărât sa vadă cât pierdem de fapt din viata. V-ar bucura sa stiti ca ati trăit 100000000000000 de ore fără sa lăsati măcar o briza de bine în urma? Atunci de ce sa mai existe timp? De ce sa mai trăim alte 100000 ore după, pentru a regreta ce am făcut sau ce n-am făcut?
Stiti ca toata viata o trăim după norme? Despre ce sa faci, cum sa faci, ce este una, ce este alta. Ca si cum ai inghiti mâncarea deja mestecata de altcineva. Cat de nebuneasca e o renuntare totala la norme? Cat de nebunesc e sa faci ce simti, fără a mai simti responsabilitatea atâtor norme care trebuie respectate?
Daca alegem sa respectam normele o viata, universul iti va cânta docilitatea? Supunerea la recele ratiunii e doar lipsa de curaj si aripa atrofiata. De ce nu cânta nimeni curajul unei zvâcniri din propriul praf? De ce sa luam medicamente ca sa scăpam de răceala ratiunii noastre, dacă putem face cald cu spiritul?!

Intr-o joi cu dragoste

Seara de joi... seara deasa de suflet!





nichita stanescu- intr-o joi cu dragoste

In cumpana...

Timpul nu a avut rabdare cu mine. Sau a avut prea multa rabdare, insa eu nu am realizat ca am crescut si ca trebuie sa ma maturizez. Trec printr-o criza de personalitate. Copilul din mine lupta sa ramana stapan pe mine, in timp ce imaginea de "om mare" si responsabil incearca sa ma ocupe. Oare a venit vremea sa incetez jocul?
Ma sperie cum sunt cei de varsta mea... sunt seriosi, maturi in atitudine, atenti la sine si mai putin la ceilalti. Eu sunt cea care a ramas in urma? Stiu ca nu imi doresc sa devin asa. Stiu ca vreau sa visez in continuare. Numai ca totul e realitate acum. Acum nu mai zambeste nimeni. Totul imi spune sa fiu "om mare" si sa incetez cu prostiile. Ce se intampla daca refuz asta? Daca as ramane asa intr-un mediu greu, fara sa ma schimb? Daca mi-as permite sa fiu copil, sa zambesc si sa fac traznai? Nu as mai fi luata in serios?
Nu vreau sa permit sa ma schimb, dar totul ma indeamna la asta... offf... Help!

Realitate alb-negru...

Ma oboseste ploaia asta fara sfarsit.

Ma intristeaza tremuratul cateilor adapostiti langa magazine.

Ma deprima cerul atat de cenusiu.

Pacat ca fluturasul meu iubitor de soare nu mai zboara...

Mereu de ziua mea a fost vreme urata!

Mi-e dor de colegi.

Am mai zis ca este foarte frig?

Ce de lucruri deprimante... ce de cenusiu...! E chiar apasator.

Mai tii minte cum e vara? Culorile, mireasma de bucurie?

Tu ai ramas langa mine. Multumesc. Ai tu o culoare a sufletului care ma inveseleste.

In afara de tine... prea putin e ceea ce vreau, prea putin e color.

M-am saturat de nonculori.

Si nu! In mentalitatea mea, o pata de culoare nu inseamna rosul sangelui de pe aleea mea la intoarcere acasa...

Toamna asta e prea trista!

Hai sa o schimbam. Sa o coloram. Sa o inveselim. Vrei?

Lean on me... I'll be always there!

Sunt unele persoane care au gravat cate ceva in inima mea. Persoane pe care nu le voi putea uita, a caror prezenta importanta nu o voi putea nega. Oameni care m-au creat pe mine, cea cu umbre si lumini. Oameni pentru care mereu voi gasi timp, pentru care mereu voi gasi putere. Pe care mereu ii voi iubi si aprecia, indiferent de modul in care viitorul va arata.
Sunt unii care, desi m-au ranit, au format ceva in mine. Lor nu le multumesc, dar nici nu ii condamn. Trebuie sa fii prea puternic pentru a preveni mereu sa ranesti pe cineva, mult prea stapan pe propria persoana. Cine sunt eu sa judec? Cum pot eu sa masor lumina sau intunericul cuiva?
Mai sunt acele persoane care, desi au zabovit in viata mea numai pentru cateva saptamani, mi-au oferit o sursa inepuizabila de blandete. Mai sunt cei cu care am vorbit numai cateva minute in autobuz, cei care pot sa iti dea o lectie de viata in numai 5 minute, daca ai dispozitia de asculti.
Cu unii nici nu am vorbit, dar au lasat in sufletul meu cel putin un sentiment caldut de iubire. Cersetorul de la coltul magazinului, trecatorul de pe strada cu ochii luminosi...
Daca esti atent, totul are un talc. Totul are un sens si o invatatura. Multumesc toturor...

I've hurt myself by hurting you...

Atat de usor este sa depasesti limita sublima dintre a glumi si a gresi... Drept consecinta, totul capata deodata alta turnura, iar zambetul se transforma intr-o incercare disperata de a te ierta tu, mai ales, de imprudenta produsa.
Viata are atatea nuante, incat, uneori, dupa ce acorzi extrem de multa atentie detaliilor, pierzi din vedere esentialul. Fugim dupa realizare profesionala, materiala sau de orice gen, incat uitam ca prima noastra datorie morala e sa devenim OAMENI. Oameni cu suflet, oameni umani... neatinsi de griul vremurilor actuale. E usor sa pierzi atatea din vedere cand totul pare o alergatura dupa nimic, insa una epuizanta.
Atunci gresim cel mai mult. Atunci, in loc sa fim mai intelegatori, devenim irascibili. In loc sa aratam iubire, aratam neincredere. E uman sa gresim, dar celui fata de care am gresit cum ii stergem din suflet dezamagirea provocata?
Iarta-ma...

Viitorul privit in ochi

Arssura & Kitzi - Vise



Viata este un sir nesfarsit de oportunitati. Ce alegem depinde de noi. Ba chiar, daca am fi constienti de cate alegeri avem de facut pana si cand pornim pe alta poteca, cred ca am simti prea mult responsabilitatea propriilor fapte apasandu-ne pe umeri. Am realiza ca totul are o consecinta si ca si cel mai mic gest poate strani o avalansa de reactii.



Nu mereu putem sa controlam ce se intampla in viata noastra, dar e un pas important sa infruntam totul cu demnitate si maturitate si sa ne asumam responsabilitatea pentru faptele noastre. Viitorul trebuie privit in ochi, cu multa convingere ca totul va fi bine, indiferent de forma pe care o va lua viata. Unele drumuri nu duc nicaieri, altele conduc spre alte optiuni. Niciodata nu ramanem fara solutii, oricat de deziluzionati am fi.



Fiecare doarme cum isi asterne, fiecare duce in spate crucea propriilor alegeri. Nu totul este insa atat de fatalist. Oricine greseste, pacat ca nu si viata ne ofera mereu sansa sa revenim asupra deciziilor neinspirate. Cu unii viata pare mai ingaduitoare, caci, chiar daca unii gresesc mereu, consecintele faptelor par sa intarzie sa apara, dar cine suntem noi sa judecam cine greseste si cine nu? Sistemul nostru de valori dupa care evaluam o fapta e destul de ingust si destul de subiectiv.



Tot ce putem incerca e sa nu ne tradam asteptarile si sa valorificam aspectele pozitive pe care le avem in viata. Pe toate planurile, pentru ca altfel nu am fi fericiti.

...

Sunt momente in care oricat ai incerca sa cauti cuvintele potrivite, ele se vor incapatana sa ramana ascunse in cel mai ascuns coltisor al mintii tale.
Poate asta e problema...
Gandim prea mult, simtim prea putin.
Daca ti-as spune ca tot ce simt imi sugruma cuvintele... m-ai crede?
m-ai crede ca spun o mie unul cuvinte pe care nu le cred, numai pentru a gasi unul corect?
Dar daca te-as opri din nou din goana zilnica... si ti-as cauta privirea, ai intelege?
ai intelege nevoia mea disperata de a te citi pana in adancul inimii,
eu dezbracandu-ma, in acelasi timp, sub privirea ta de zavoarele sufletului?
Vrei sa-ti fredonez cantecul inimii mele de 2 ani?
Ti l-as putea canta in fiecare zi ploioasa ca asta, la o ciocolata calda. As putea sta in bratele tale si as putea canta la nesfarsit... pana cand as adormi si as visa nimic altceva decat realitatea.
Dar repet... sunt momente cand amutesc pana si cuvintele, iar cantecul ... inca e liniste...

respirare

...............uitam sa fim copii, sa ne bucuram , sa luptam cu zambetul pe buze, sa impartasim micile bucurii, sa ne recunoastem neputintele, sa pierdem cu speranta ca totul are un sens si ca soarele nu intarzie sa apara...

Aproape studenta...

Cum a trecut vremea si cum m-am trezit deodata aproape studenta... Sunt la distanta de 2 zile de a invata ce imi place, ce am vrut de 6 ani. Insa, acum ma tem. E genul de frica presarata cu nerabdare si entuziasm. Nu stiu ce inseamna facultatea, dar sunt sigura ca va fi bine. Sper, adica.
Imi este dor de fostii colegi, de liceu. Am trecut pe la liceu si mi-am dat seama ca timpul a trecut prea repede ca sa pot respira si simti toata perioada. Timpul asta e nedrept. Foarte nedrept. In curand implinesc 19 ani si nu sunt bucuroasa. Eu sunt un copil, de ce trebuie sa vina timpul sa imi impuna sa devin altceva? Ce e drept, conteaza ce e in suflet.
Experienta de educatoare a luat sfarsit miercuri. Mi-a placut. Ii iubesc pe acei copii. Sunt niste dulci. De acum incep antrenamente in regim intensiv, poate meditatii. Sunt putin ingrijorata pentru ca nu stiu cum voi putea sa fac fata la programul nou, nu vreau sa uit de sufletul meu si sa devin un robotel.
Multe, multe ganduri pentru copilul din mine. Prea multe, poate.
Postez o poza cu puii de oameni de la gradi.

Is This The World We Created?

O melodie care invita la introspectie, la meditatie.
Fii tu schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume!

MAHATMA GANDHI

La gradi...

Sunt fericita. Pentru ca sunt inconjurata de copii, de zambet si lumina. Au un mod propriu de a te privi, cu ochii curati si plini de inocenta. Adultii au uitat atat de multe...
Imi place sa ii ajut si sa vorbesc cu ei. Imi place ca au incredere in mine si ca imi zambesc. Ma bucura cand la sfarsitul programului plang ca nu mai vor sa se duca acasa, ca le place la gradinita. Imi place cand ii observ ca se straduiesc sa faca fapte bune numai sa primeasca un "bravo" de la mine.
Fiecare zi e o provocare. Satisfactia sterge tot ce este greu, pentru ca privirea lor vindeca tot.
Am cam rupt legatura cu calculatorul. Poate ca meseria ma suprasolicita sau poate ca prefer sa traiesc mai mult in viata reala decat virtual.
Va pup.

L-O-V-E

Iti multumesc... Iti multumesc ca langa tine gasesc intr-adevar linistea, gandurile mele amutesc si furtuna de incertitudini se opreste. Momentele alaturi de tine sunt o desfatare pentru sufletul meu, simt mangaierea unei priviri, tresar cand respiratia ta isi schimba ritmul si ma sperii cand buzele tale inceteaza sa mai zambeasca, incat as face orice traznaie numai pentru a te face sa zambesti din nou...

Te cunosc atat de bine... fiecare reactie, lumina ochilor, tandretea gesturilor... Ar fi putin spus ca mi-ai intrat pe sub piele, pentru ca eu am inceput sa simt lumea cu inima ta si sa privesc lumea cu ochii tai. Cei care sustin ca viata nu e vis si nu poti fi fericit, mint. Cine ar putea sa ma convinga pe mine ca exista ceva mai maret in simtire decat asta?

As rataci in lume fara niciun reper, doar cu tine alaturi si niciodata nu m-as simti pierduta.

Banc... :D

Am citit asta pe internet... si nu ma pot abtine sa il postez!

Un ateu se plimba prin padure minunandu-se de frumusetile naturii: Ce copaci impresionanti! Ce rauri cristaline! Ce animale frumoase!
La un moment dat, in timp ce se relaxa, omul aude in spatele lui zgomote ciudate. Cand se intoarce vede un urs ca-n povesti: mare, frumos, sanatos si cu pofta de mancare. Ingrozit, ateul o ia la fuga, insa ursul avea conditie fizica asa ca il urmeaza constiincios... Tipul era atat de ingrozit incat la un moment dat se impiedica si cade. Ursul il apucase deja de un picior asa ca omul, paralizat de frica, racneste:
- Doamneeee!!!
In secunda urmatoare, timpul se opri, ursul ingheta in pozitia in care se afla, padurea ramase neclintita si o lumina se revarsa din cer. Tipul, socat, auzi o voce:
- Mi-ai negat existenta toata viata, le-ai explicat si altora ca sunt un mit, ai pus toata creatia Mea pe seama intamplarii cosmice... vrei acum sa te salvez? Pot eu sa te consider credincios, cu adevarat?
Ateul se uita fix in lumina si raspunse:
- As fi ipocrit sa iti cer brusc sa ma consideri credincios, dar poate ai reusi intr-un fel, sa devina ursul crestin.
- Foarte bine, raspunse vocea.
Lumina disparu, zgomotul padurii reveni. Ursul il elibera din ghearele sale, isi impreuna labele din fata si spuse:
- Doamne, binecuvinteaza aceste bucate ... Amin !

____

de pe http://pheideas.blogspot.com/ :)

Metamorfoza

Uneori cursul vietii te duce in situatii din care ai vrea sa evadezi intr-o clipire. Nu mereu iei hotararile corecte. Nu mereu esti corect fata de propriile asteptari si principii. Uneori esti nejustificat de hotarat intr-un aspect, incat impiedici sa se intample un lucru bun, alteori lipsa de hotarare te doare, pentru ca ai permis altora sa abuzeze de naivitatea ta. Este bine sa inveti sa spui "NU", insa sa inveti si cand sa-l folosesti. Este bine sa fii serios, insa sa stii cand.

Toata aceasta palavrageala, pentru ca evit sa vorbesc la persoana I. De multe ori am fost ranita, fara sa inteleg daca meritam asta sau daca durerea mea a bucurat pe cineva. Am incercat sa gasesc motive, sa incriminez sau sa justific persoane sau intentiile lor. Am obosit repede sa fac asta, pentru ca ma epuiza de energie. Nu ma mai puteam focaliza pe nimic, totul parea o alergatura dupa nimic.

Cand mi-am gasit puterea in iubire, am incetat orice joc al mintii si mi-am asumat complet orice vina. Am gandit ca naivitatea mea sau prostia mea m-a adus in toate acele situatii. Atunci am gasit puterea sa ii iert pe ceilalti. Inca nu am reusit sa ma iert pe mine si nici nu stiu cand voi face asta. Insa, am invatat sa merg mai departe, cu ochii spre orizont.

Mi-am gasit alte repere. M-am metamorfozat in ceva mai puternic, mai hotarat, mai dedicat propriilor principii.

Si nu numai eu sunt responsabila de faptul ca acum privesc altfel lucrurile...

Lectia zilei - 25 august

Pescarul şi stelele de mare

La apusul soarelui, un domn se plimba pe o plajă. Puţin cate puţin

incepu să distingă profilul unei persoane, indepărtate. Ajuns mai

aproape văzu că omul, un pescar al locului, se apleca in continuare

pentru a aduna ceva, ce apoi arunca in apă.

Neobosit lansa in mare ceea ce aduna, cu braţele pline. Apropiindu-se

mai mult, domnul inţelese că pescarul aduna stele de mare pe care

valurile le-au depozitat pe plajă; una cate una, apoi le arunca in apă.

Puţin ncurcat se apropie şi-l ntrebă pe pescar:

„Prietene, pot să ştiu ce faci?”

Pescarul ii răspunse:

„Reaşez aceste stele in ocean. Din cauza retragerii mării s-au impotmolit

pe plajă. Dacă nu le arunc in apă, in puţin timp aceste sărace creaturi

vor muri."

„Inţeleg! – replică domnul – Dar stele impotmolite pe plajă sunt

milioane. Nu poţi pretinde sa le salvezi pe toate! Şi, probabil, acelaşi

fenomen se produce pe sute de plaje de-a lungul coastei. Nu-ţi dai

seama că munca ta este practic inutilă? Nu vei schimba nimic”.

Pescarul se aplecă, luă o altă stea, o aruncă in mare şi zise:

„Se va schimba totul, pentru această creatură mică.”

Un gest de iubire autentică nu este niciodată inutil. Mai ales dacă devine

preţios pentru cineva sau, cel puţin, va face să se nască ulterioare gesturi

de iubire.

___________

de don Ezio Del Favero

MiSs U !!

I Will Really Miss U ! - Funny videos are here

Imi este foarte dor! Te astept sa te tin in brate...

Lectie de optimism!

Imi place sa visez. Sa visez mult, chiar daca sunt dezamagita uneori. Sa sper ca poate fi bine, ca este bine. Poate ca ma amagesc... Poate ca am incredere prea multa si scepticism prea putin. Poate ca atitudinea asta nu imi aduce decat de pierdut. Poate ca mereu voi regreta niste lucruri pe care le-am facut cu prea multa naivitate, dar e mai bine sa regreti ce ai facut, decat sa regreti ce nu ai facut.

Trebuie sa invatam sa ne asumam riscuri, pentru ca altfel nu vom afla nici iubirea, nici succesul, nici nimic din ce ne aduce fericirea. Trebuie sa invatam ca fericirea este construita din lucruri mici si ca nu trebuie sa asteptam momente importante pentru a simti ca plutesti. Sa nu mai asteptam sa primim mereu fara munca, fara sa asteptam ca ceva sa fie usor, pentru ca tot ce este important se obtine cu sacrificii si munca. Asta nu inseamna ca nu putem mereu zambi, ca nu putem imprastia buna dispozitie in jurul nostru, ca nu ne putem apropia oamenii prin intentii bune.

E foarte bine sa te implici, sa pui suflet intr-o activitate, dar e la fel de important sa stii cand sa te detasezi, pentru o privire de ansamblu, sau pur si simplu, pentru a renunta la ceva ce a luat o turnura neasteptata. Viata e plina de neasteptat. Bucura-te, viseaza, traieste asa cum crezi ca e mai bine pentru tine si altii, nu cum iti dicteaza alte persoane care iti vor binele. "Binele" este subiectiv, fiecare persoana are alta viziune despre fericire. Indrazneste sa fii tu cel care face o schimbare, sa fii tu insuti, sa iubesti tot pana la epuizare, pentru ca apoi sa iti gasesti puterea in iubirea intoarsa de la altii.

Totul in viata asta are un revers. Incearca sa faci bine, pentru a primi bine. Daca vei observa ca nu e asa, probabil nu ai deschis destul de bine ochii sau esti nerecunoscator.

Fii omul care iti doreai sa fii cand erai copil. Corect, zambitor, iubit. Nu te maturiza in sensul rigid si aspru. Permite-ti tie sa faci nebuneli, simte ca traiesti. Nu judeca, doar iarta. Este o forta mai puternica care vede totul.

Putem face toate astea? ... Va provoc!

...

Incerc sa ma gasesc pe mine printre amalgamul acesta de intamplari fara noima. Am senzatia ca am ramas in urma cu lectiile pe care viata tot incearca sa ma invete, parca am pierdut sirul, iar acum nu pot intelege decat pana la un punct, dupa care sunt incapabila sa ma adaptez, sa reactionez.

Raman intr-o reverie care se sparge de neimplinirea gandurilor ascunse. Raman la fel de singura cum ma temeam sa fiu.

Linistea asta e o binecuvantare si un blestem, totodata... Atat de liniste, ca gandurile sonorizeaza pana cand umplu intreaga fiinta de derizoriu. Vreau sa ma pierd intr-o imbratisare oarba, lunga, calduroasa...

Retrospectiva in suflet

La provocarea lui Bau Bau... voi cauta in cutiuta mea cu amintiri despre ultima perioada si va voi impartasi si voua. Despre ce a insemnat pentru mine sfarsitul liceului, despre ce a insemnat pentru mine despartirea de colegi, cum m-au afectat emotiile bacului si admiterea la facultate...
Liceul a fost o perioada foarte frumoasa, desi au fost momente si mai usoare, si mai grele... Cu toate astea, liceul a fost perioada mea de maturizare, in masura in care pot vorbi de maturizare la 18 ani... In clasa a IX-a ma intrebam de ce am ales Liceul Pedagogic, mi se parea ca toti profesorii sunt imposibil de nedrepti, ca locul meu nu este acolo, ca brusc sunt teribil de proasta si ca nota mea e 5... cu indulgenta...
Clasa a X-a. Cele mai mari prostii facute de mine. Cel mai tulburat an, din toate punctele de vedere. Sentimente intense. Ideea zilei oferita mereu de Adina. Sprijinul lui Ciole.
Clasa a XI-a... Cei mai multi fluturasi, cele mai puternice emotii, cea mai pura fericire. Iubirea care sterge tot ce a fost, care iarta tot, care molipseste, care vindeca celelalte probleme. Emotii la ideea ca se apropie bacul.
Clasa a XII-a. Neputinta la faptul ca trece timpul si va veni momentul cand voi spune la revedere colegilor. Dor nespus de inainte de a ma desparti de ei. Toleranta. Majorat surpriza. Iubire si sprijin. Nesiguranta viitorului.
Bacul... Un foarte mare Bau-Bau! Am avut parte de sprijin, de ajutor de la Doamne Doamne si totul a fost bine. Am luat peste 9. Acum nu mai vreau sa aud de matematica! Imi este dor de psihologie, de romana... A urmat admiterea la facultate. Am intrat la buget, aici, in Galati. Am dat si titularizarea pentru post de educatoare... Am ocupat un post la Cucuiata din Deal. Anul acesta oricum nu profesez... Pe viitor, cine stie?
Acum ma pregatesc de concursul copiilor la Dans Sportiv, incerc sa ii pregatesc cat mai bine. Sper sa ii vad fruntasi. Viata are in continuare un ritm ametitor.
Un singur lucru imi doresc, insa, sa nu se fi intamplat... Despartirea de colegi. Imi vor lipsi. Imi lipsesc deja. Studentia nu stiu ce va aduce, sper ca oameni de calitate. Nu vreau ca imaginea mea despre jurnalism si integralitatea oamenilor care lucreaza in domeniul asta sa se schimbe.
Cam atat... Acum impartasesc cu voi un filmulet comic facut de o colega la sfarsitul clasei a XII-a.

Legi ale vietii necunoscute inca...

Probabil viata toata e formata din contraste, din bucurii mari asezate langa dezamagiri la fel de mari. Ca si cum ai pune lacrima langa zambet si durere langa placere. Cum sa inveti sa fii constant daca viata nu e deloc asa? In momentele de fericire, trebuie sa fii constient ca va veni un moment in care vei regreta sperantele facute in zadar, atunci cand te amageai ca totul are o rezolvare fericita.

Unde e adevarul? Si unde se afla echilibrul in toate astea? Cineva imi zicea, acum multi ani ca, pentru a nu suferi foarte mult in viata, trebuie sa eviti sa te entuziasmezi foarte tare, pentru ca atunci cand vei cadea, impactul va fi puternic... doar esti in al 9lea cer... Pare logic. Dar poti trai cu ideea ca raul pandeste la orice colt si ca nu iti poti permite sa te bucuri prea mult?

Aceeasi persoana imi spunea ca nu e bine sa te increzi in oameni, pentru ca oricum, la un moment dat, ei te vor dezamagi. Iar foarte logic. Dar poti sta in singuratate, izolandu-te din teama sa nu fii ranit? Iti poti permite sa nu iubesti niciodata, chiar daca stii ca vei regreta sentimentele depuse in cineva? Iti poti permite sa refuzi sa simti iubire, incredere, bucuria unui colectiv... toate astea doar pentru a te proteja?

Cine poate trai cu ideea ca orice miscare poate duce la ceva rau? Cine poate sa isi stapaneasca un zambet, doar la gandul ca acelasi obraz care acum lumineaza de fericire, mai tarziu va fi strabatut de siroaie de lacrimi? Cat de uman ar mai fi un om care ar putea toate astea?

Si atunci durerea ar fi o lege a lumii, dezamagirea la fel...

Vis langa tine

Ma bucur atat de mult cand deschid ochii si te gasesc langa mine... E ca si cum, desi abia m-am trezit din vis, intru intr-o visare mai dulce. Ca si cum realitatea toata ar fi un vis implinit si universul tot ar conspira pentru fericirea mea, a noastra.

Clipele cu tine nu fac parte din timpul obisnuit, sunt rupte dintr-un atemporal al iubirii, de aceea cred ca pierd atat de des notiunea timpului si imi pare ca timpul zboara...

Desi visele se distrug la contactul cu realitatea, eu sper sa construim ceva ce sa sfideze neincrederea scepticilor. In timp, cu incredere. Cu rabdare. Cu iubire mai ales.

... dezechilibru

Nu am mai scris de mult. Acum ma simt straina fata de cei care imi viziteaza blogul, pentru ca nu am fost asa comunicativa in ultima perioada.
Desi multumita de ce a fost pana acum, ca rezultate... acum simt pentru prima oara ca nu a fost suficient de bine. Nimic nu doare mai tare ca sentimentul de a nu fi suficient de bun, de istet, de orice... Ca si cum standardele la care te-au ridicat altii sau pe care ti le-ai impus tu nu erau de nasul tau, pe masura capacitatilor tale. Conflicte de genul acesta sunt menite, de multe ori, sa te ambitioneze... sau din contra, sa te debusoleze.
Cand ma simt atat de pierduta intre toate treburile astea ale realitatii, imi place sa ma regasesc in persoanele care inca ma apreciaza si ma iubesc, pe care nu le-am dezamagit, cel putin deocamdata... Bine ca mai exista asa persoane...

Hand made by Gabytza

O initiativa minunata a unei colege! Talent + Ingeniozitate = hand made by Gabytza. Visit her! http://handmadebiluci.blogspot.com/

Praf

Clipe de indecizie... clipe cand totul scapa de sub control si totul se degradeaza din ce in ce mai mult, pana ajunge praf. Praf de foste sperante, praf de vise trecute, praf de aripi ranite.
Teama de a te uita in oglinda si sa descoperi ca esti altul, sa descoperi ca totul te-a schimbat. Incordare de a gasi o cale inapoi, dar pare ca te-ai ratacit. Incapacitate de a privi lucrurile in profunzimea lor.
Incercare de a gasi un nou reper. Fara rezultate...

let the rain fall...

As vrea sa iti pot spune ce simt acum, desi nici macar eu nu sunt sigura ca stiu exact ce. Sunt debusolata si par a nu apartine nimanui. Nici inimii tale... care m-a uitat incercand sa fie rationala.
Acelasi pacat l-am facut si eu. Vazand ca sufletul e cenusiu, am gandit prea mult. Am cautat cauze, mi-am taiat inima bucatele si am incercat sa studiez cauze, nu si remedii. Acum sper ca ma voi simti din nou usoara pentru a zbura, pentru ca sufletul meu e plumb...
Nu, nu incerca sa gasesti vinovatul... M-a epuizat lupta asta de-a avutul dreptatii... Mii de idei si imagini imi dau tarcoale, iar eu nu pot vedea nimic clar. Sper ca ploaia sa imi spele ochii si sentimentele ca sa ramana iar pure... ca la inceput.


pink .just like a pill
Vezi mai multe video din Muzica

Deriva... cu reper

Plutesc in ape necunoscute. Viata se desfasoara intr-un ritm halucinant. Bac, admitere, poate titularizare... sperante, dor, nehotarare, decizii cu strangere de inima. Va trece repede si sigur. Vom privi in urma zambind, sunt sigura.

Voi spera ca fiecare dintre noi sa luam cele mai bune note. Sa vad tot 12 A-ul in frunte, unul langa altul, asa cum am fost 4 ani. Va simt lipsa, dar e o dulce alinare gandul ca au fost niste ani minunati pe care niciunul dintre noi nu ii va uita, ca va voi gasi mereu acolo, in coltul sufletului meu, ca va voi scoate des de acolo, va voi sterge de praf si voi pecetlui intelegerea de suflet cu un suspin.

Mi-ar placea sa stiti de cate ori v-am spus ca va iubesc in gand. De cate ori v-am imbratisat. De cate ori am suferit alaturi de voi si de cate ori m-am bucurat langa voi. Vin vremuri noi. Vine studentia pentru unii... munca pentru altii... sau cine stie ce aduce viata? Insa de ce sa ne temem cand il avem pe Dumnezeu langa noi?

Au ramas multe nespuse, insa...

Sfarsit ... ?

Incredibil de multe emotii... Dor de nestapanit. Multe amintiri. Zambete sterse de regrete. Medalia si reversul ei. 4 ani. colegi. profesori. liceu imens insufletit de noi. holuri pe care ne rataceam la inceput, insa am inceput sa le sonorizam cu zumzetul tineretii noastre. multe vise. multi oameni. multe suflete. intamplari. lupte de purtat. razboaie de cucerit. zambete de dat.
Va iubesc! Va imbratisez si va pastrez in sufletul meu!

La Multi Ani !

La multi ani tuturor copiilor, indiferent de varsta! La multi ani celor care nu se tem sa ramana naivi. La multi ani celor care inca mai mananca acadele si se bucura de o vizita in parc!

Nu uitati de sufletul vostru, nu uitati de stropul de copilarie care ramane in toti... Simtiti totul la maxim, ca un copil. Bucurati-va sincer, plangeti cu lacrimi curate ca ale unui copil...

Nu uitati sa dati aripi unui copil, sa ii zambiti pe strada, sa il iertati daca a gresit, sa ii aratati afectiune. Va creste in functie de ce va vedea, iar viitorul depinde de noua generatie.

Nu sunt filozofii... sunt franturi de realitate si parti din mine. Acum... ciocolata la fata!

Crez

sa traiesc frumos. fara conflicte cu ceilalti. eventual cu mine. fara vorbe grele. doar vorbe mangaietoare. fara orgolii prostesti. doar ambitii marete.

fara sete de parvenire. doar sete de cunoastere. fara dorinta de recunoastere. doar dorinta de a face bine.

fara sa te ranesc. indiferent daca ai merita sau nu. sa am puterea sa iert. sa iert si sa uit repede. sa ignor lacrimile, pentru a face loc zambetului.

sa iti dau aripi. acum. mereu.

sa fiu puternica. puternica, fara a fi rea. sa fiu rapida, dar nu superficiala. sa am rabdare. multa rabdare. totusi, sa nu fiu delasatoare.

sa te iubesc. pentru asta sa devin mai buna. nu posesiva. nu suspicioasa. sa cred in tine. sa sper si sa visez langa tine. sa imi permit mie sa fiu ceea ce vreau.

fara reguli. fara constrangeri. doar ganduri bune ridicandu-se spre cer. fluturi in zbor.

Perplexitate

Nu m-am putut abtine sa nu impartasesc cu voi...


Tu spui, liniştit: “adevăr”.
Ei se uită la tine şi tac,
fără să priceapă ce vrei,
dar pentru că sunt oameni educaţi
întreabă: “Cât costă?”
Tu le arăţi mâinile goale,
dar ei nu mai pricep gestul de mult
şi, nedumeriţi, dau să plece.
Tu alergi şi le spui: “speranţă”.
Politicoşi, ei se opresc şi te întreabă
încă o dată: “Cât costă?”
Iar tu nu ştii ce valoare are speranţa. Şi taci.

Perplexitate - Octavian Paler

Stop.

Postul acesta este putin egoist. Sau putin mai mult.

Vreau sa il citesc cand voi fi trista, pentru a-mi aminti ca am fost foarte fericita atunci cand l-am scris. Vreau sa nu se uite prea repede momentele de multumire si impacare cu sine. Mi-e teama ca sentimentul acesta va tine prea putin, iar eu vreau sa-l eternizez.

Si....... HRISTOS A INVIAT! Inca o data. De o mie de ori. HRISTOS A INVIAT! De mult am vrut sa va povestesc ce minunat a fost in noaptea de Inviere la Catedrala... Acum, din pacate, multe dintre impresii s-au sters. Las imaginile sa vorbeasca.

Sa pastram Lumina!

Conformism

O zi nescrisa inca, acoperita cu speranta de viitor
un dor nestins inca de clipa prezentului.
Eu inca astept in viata mea, fara sa pretind cerul
... fara macar sa indraznesc sa-l visez.
Inca pasesc peste frunzele uscate ale sufletului meu,
mult prea toamna pentru a simti verdele,
mult prea putin verde pentru a fi eu.
Eu astept cuminte ziua de maine.
fara sa iluzii inutile, doar cu sete de viitor...

Timp de regasire

Incredibil de dor de mine! Dor de voi, de liceu, de micile intamplari care trec neobservate, de gandurile mele ascunse, de jumatatile de emotii pe care le sugrumam pentru a fi rationala.
Trece timpul. Nici nu am realizat. Va fi. Este. A fost. Amintiri... Toate prinse ca intr-un navod de un pescar de vise.
Mi-ar placea sa pot desena frumos. As pune pe panza o multime de culori contrastante. Asta e viata. Asta sunt eu. Asta sunt eu... cea din interior.
V-am zis ca deja va duc dorul? Am cutreierat de atatea ori holurile atat de lungi ale liceului, ca am lasat pe traseu cate o parte a sufletului meu, iar de fiecare data cand revin acolo e o senzatie placuta de regasire. Imi place linistea din timpul orelor. Imi place forfota din pauze, imi plac copiii care alearga pe holuri, printre adolescentii care glumesc in grup.
Se simt prea multe, insa prea putine sunt cuvintele. Cum sa transmiti marea aceasta de sentimente, fara sa o banalizezi, fara sa o patezi de rutina? In suflet e starea ei pura...
Foarte dor de tot!

Hristos a Inviat!

Hristos a Inviat! A fost un Paste minunat. Pacat ca a trecut, important este, insa, sa pastram in suflet Lumina.
Adevarata provocare acum incepe... sa incercam sa fim mai buni unii cu ceilalti, sa avem curajul sa ne privim adevarata fata in oglinda, sa neglijam nevoile noastre pentru binele celorlalti. Sa iubim fara sa pretindem iubire, sa daruim fara sa asteptam, sa visam fara sa regretam, sa ne sustinem parerile fara sa sovaim si sa incercam sa nu umbrim fericirea celor din jur.
Asadar... sa pastram Lumina in suflete! HRISTOS A INVIAT!

(des)Crestem

Trece timpul... si trece atat de repede ca nici nu constientizam ca ne maturizam si sufletul nostru ofileste. Cotidianul vine cu multe cerinte, multe din ele ne depasesc, incercam sa facem fata, pierzandu-ne insa pe noi insine, putin cate putin, pana ajungem sa vedem in oglinda un strain.

Ne departam de ceea ce conteaza, luptam pentru scopuri mici, uitam sa visam la mai mult, ne multumim cu putin. Iubim mai rar, aratam mai putin, judecam mai mult. Petrecem mai putin timp in natura, ne inchidem in universul celor patru pereti de acasa si socializam mai mult pe cablu. Ignoram mult din ceea ce ne inconjoara, nu ne uitam in ochii celor care ne vorbesc, ne ascundem sufletul dupa imagini false.

Ranim mai mult pe ceilalti si ne protejam mai mult pe noi. Ne este teama sa ne implicam, sa ne punem toate sperantele intr-o persoana, testam la infinit si intoarcem totul pe toate fetele, dam putin si ne obisnuim sa dam nimic. Uitam sa multumim pentru ce avem, cerem si nu dam inapoi.

Credem mai putin, ne rugam mai rar, ne amintim numai la nevoie si necaz. Ne amagim cu averi trecatoare si uitam de lucrurile cu adevarat importante. Alergam o viata si nu avem rabdare sa vedem dincolo de aparente.

Secolul vitezei si al superficialitatii...

Am invatat... (cu ajutorul tau)

Acum ceva ani prietena mea mi-a facut o surpriza minunata. Mi-a hranit sufletul in fiecare zi cu cate un fragment din "Am invatat" de Octavian Paler. Textul este minunat si transmite idei profunde, in corelatie cu realitatea. Ieri am gasit biletele pe care imi scria.
M-am gandit sa fac o selectie din text, dar mi se pare inuman sa ciopartesti un text cu atatea idei valoroase. Asa ca...

Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta…
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca,tot ce poti face este sa fii o persoana iubita…
Am învaţat unele lucruri în viaţă pe care vi le împărtăşesc şi vouă ! Am învăţat că nu poţi face pe cineva să te iubească. Tot ce poţi face este să fii o persoană iubită. Restul… depinde de ceilalţi. Am învăţat că oricât mi-ar păsa mie, altora s-ar putea să nu le pese. Am învăţat că durează ani să câştigi încrederea şi că doar în câteva secunde poţi să o pierzi. Am învăţat că nu contează CE ai în viaţă CI PE CINE AI. Am învăţat că te descurci şi ţi-e folosit farmecul circa 15 minute. După accea, însă, ar fii bine să ştii ceva.Am învăţat că nu trebiue să să te compari cu ceea ce pot alţii să facă mai bine, ci contează ceea ce poţi să faci tu. Am învăţat că nu contează ce li se întâmplă oamenilor, ci contează ce pot să fac eu pentru a rezolva.
Am învăţat că oricum ai tăia, orice lucru are două feţe.Am învăţat că trebiue să te desparţi de cei dragi cu cuvinte calde; s-ar putea să fie ultima oară când îi vezi.
Am învăţat că poţi continua încă mult timp după ce ai spus că nu mai poţi.Am învăţat că eroi sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie, indiferent de consecinţe.Am învăţat că sunt oameni care te iubesc, dar nu ştiu s-o arate.Am învăţat că atunci când sunt supărat am DREPTUL să fiu supărat, dar nu am dreptul să fiu şi rău.Am învăţat că prietenia adevărată continua să existe chiar şi la distanţă. Iar asta este valabil şi pentru iubirea adevarată. Am învăţat că, dacă cineva nu te iubeşte cum ai vrea tu, nu înseamnă că nu te iubeşte din tot sufletul. Am învăţat că indiferent cât de bun iţi este un prieten oricum te va răni din când în când, iar tu trebiue să-l ierţi pentru asta.Am învăţat că nu este întotdeauna de ajuns să fii iertat de alţii ; câteodată trebuie să înveţi să te ierţi pe tine însuţi. Am învăţat că indiferent cât de mult suferi, lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta.
Am învăţat că trecutul şi circumstanţele ţi-ar putea influenţa personalitatea, dar că TU eşti responsabil pentru ceea ce devii. Am învăţat că dacă doi oameni se ceartă, nu înseamnă că nu se iubesc. Şi nici faptul că nu se ceartă nu dovedeşte că se iubesc. Am învăţat că uneori trebuie să pui persoana pe primul loc şi nu faptele sale.
Am învăţat că doi oameni pot privi acelaşi lucru şi pot vedea ceva total diferit.Am învăţat că indiferent de consecinţe cei care sunt cinstiţi cu ei înşişi ajung departe în viaţă.
Am învăţat că viaţa îţi poate fi schimbată în câteva ore de către oameni care nici nu te cunosc.
Am învăţat că şi atunci când crezi că nu mai ai nimic de dat, când te strigă un prieten vei putea găsi puterea de a-l ajuta.Am învăţat că scrisul ca şi vorbitul, pot linişti durerile sufleteşti.
Am învăţat că oamenii la care ţii cel mai mult îţi sunt luaţi prea repede…
Am învaţat că este prea greu să-ţi dai seama unde să tragi linie între a fi amabil, a nu răni oamenii şi a-ţi susţine părerile.
Am învăţat să iubesc ca să pot să fiu iubit.


Am luat aceasta varianta a textului de pe http://www.octavianpaler.ro/ , un site realizat in memoria lui Octavian Paler.
FIlmulet frumos cu textul de mai sus...

Paradox.

Vacanta. Dor de mine. Durere cauzata de trecerea timpului. Satisfactia de a fi "om mare". Confuzia viitorului. Valorificarea prezentului. Saptamana Patimilor. Anul desertaciunii. Aspiratie. Delasare. Examen. Facultate. Oroare de schimbari majore. Dorinta de nou. Metafizic. Obiectiv.
Tu. Tu.
Eu. Tu.
Noi.

Li-ber-ta-te! Li-ber-ta-te!

Nu imi place sa scriu pe blog despre evenimente sociale... e ca si cum te-ai murdari, facandu-le jocul manipulantilor care incearca sa atraga atentia de la problemele reale ale tarii noastre.

Mi se pare extrem de important ce se intampla acum la Chisinau, iar rolul nostru, al tuturor romanilor este sa ii sprijinim pe cei care doresc libertate, democratie. Desi democratia este o masca vesela si un termen frumos, o democratie adevarata nu poate fi atinsa usor... sau chiar niciodata. Insa, e obligatia noastra, a tuturor oamenilor este sa luptam pentru mai bine, sa ii sprijinim pe romanii de peste Prut. Multi au murit zilele aceastea pentru o speranta, multi s-au riscat scandand slogane deranjante pentru presedintele comunist. Politia a atacat revolutionarii. Ambasadorul roman este persona non grata. Romania este acuzata ca s-a implicat si are rol in lovitura de stat care are loc acum.
Daca intr-adevar Romania s-a implicat, foarte bine ca s-a implicat pentru oamenii sai. Basarabenii sunt, in primul rand, ROMANI! Traim in secolul 21 si totusi suntem primitivi in gandire si incercam sa ingradim libertatea oamenilor... TRIST!!!
Sunt sigura ca situatia nu se va opri aici. Ori actiunile revolutionarilor isi ating scopul, ori sunt inabusite, pentru maxim cativa ani, dupa care iar vor lua amploare, pana cand vocea poporului va fi ascultata. Politica si statul trebuie sa asculte dorintele poporului, pentru ca ar trebui sa lucreze in interesul lui! De ce ar fi dorinta lor de libertate si protestul lor ilegale? Pentru ca regimul este comunist... adevarat! Iar presa locala este manipulata!
Nu ramaneti indiferenti! Trebuie sa ii sprijinim in demersul lor!

Short Confusion

Cine imi poate spune ce hotarari ne aduc fericirea si cand sa le adoptam? Cand e bine sa schimbam ceva radical sau sa pastram vechiul, incercand sa il retusam si sa il adaptam asteptarilor noastre?

Viata e o intreaga cale construita din hotararile noastre. Fiecare optiune deschide alte drumuri. Dar cand ajungi sa te ratacesti de tine insuti si de idealurile tale? Cum revii la punctul de unde ai pornit cu o mie de sperante si o mie de vise?

Unde ar trebui sa se opreasca hoinareala pe drumul vietii? Unde ar trebui sa spunem ca suntem multumiti cu ce avem pana la acel moment si sa ne oprim din cautat alte optiuni, alte posibilitati? Sau... mai bine zis, ar trebui sa ne oprim din dorit mai mult vreodata?

Imi este dor de mine... M-am ratacit de mine printre atatea griji, printre atatea vise, printre atatea conflicte cu mine si cu altii. Partea rea este ca nu stiu unde sa ma opresc, cand sa ma retrag si cand sa lupt pentru ce vreau. Rabdare... pas cu pas...

Lume handicapata...

Obisnuiesc sa fiu oarba. Chiar si surda. Uneori muta, rareori insa.

Oarba pentru ca trec atatea pe langa mine, eu trec pe langa atatea si, totusi, nu am timp sa observ, sa ma bucur de frumosul fiecarui moment si sa apreciez pata de culoare a fiecarei zile. De cele mai multe ori, sunt trista pentru ca observ incapacitatea mea de a ma focaliza asupra a ce este frumos si sa nu ma mai las demoralizata de partea negativa pe care tind sa o extind. In general, in momentele in care suntem posomorati, suntem egoisti si autocentristi. Daca am inceta sa ne autovictimizam, sa ne plangem de mila, daca am incerca sa privim dincolo de noi, la ceilalti, am observa in jurul nostru multe zambete, multe licariri de speranta, multe ganduri pozitive si multa iubire. Dar suntem orbi si prizonieri in propriul univers.

Sunt surda pentru ca tind sa aud si nu sa ascult. Sunt surda pentru ca, in loc sa aud din partea unei persoane o urare sau o destainuire, aud mai degraba o vorba care nu imi place, ceea ce duce la conflict. In loc sa fiu atenta la o melodie cu versuri frumoase si linie melodica linistitoare, prefer o melodie care ma agita, in care aud injuraturi, in care aud lucruri care trezesc in mine ganduri contradictorii. Sunt cam surda la ce ar trebui cu adevarat sa ascult... cum ar fi sa-mi ascult inima, si nu sa-mi aud ratiunea!

Uneori sunt chiar si muta. Muta pentru ca, atunci cand ar fi cazul sa vorbesc, tac. Cand ar trebui sa rog, sa multumesc si, mai ales, sa-mi cer iertare sunt muta. Mutesc si capat glas numai pentru lucrurile marunte, iar cele importante raman ratacite pe drumul dintre ratiune si verbalizare. Uneori sunt muta si in gandire. Raman suspendata de o vorba, de o intamplare, de un sentiment si cuvintele pleaca toate deodata, lasandu-ma pustiita. Deci sunt muta.

As putea sa spun ca toti suntem handicapati sau... deficienti, sa zic. Uneori chiar ma infurii pe handicapurile mele, dar sper ca voi ajunge vreodata sa vad, sa aud si sa vorbesc ce trebuie. Cati dintre noi nu sunt asa?... handicapati?

Partea buna a matematicii

Noua viziune asupra matematicii!

Spre Viitor Inainte!

Ma amuza cat de mult incercam noi sa controlam totul, cat incercam sa ne organizam viata dupa sperantele noastre si, la sfarsit, cat de mult esuam. Si e un joc trist, pentru ca noi nu intelegem ca nu noi avem carmele propriei vieti si ne increstam... in zadar.
Nu cred ca Dumnezeu sau destinul hotarasc in totalitate ce vom face, ce traiectorie va urma viata noastra, pentru ca vointa noastra, hotararile pe care le luam creeaza o conjunctura favorabila viitorului vazut de noi. Nu aduce anul ce aduce ceasul. Ne putem planui ceva ani de zile, ca la sfarsit, un amanunt neprevazut sa schimbe total situatia. Ne putem vedea pierduti pe un drum, insa poate aparea un element care sa coloreze traseul nostru in roz.
Care este solutia? Sa ramanem indiferenti la orice incercare de a lupta pentru ceea ce vrem? Nu! Pentru ca asa nu vom reusi decat sa ne pierdem pe noi intr-o dulce delasare care duce la esec. Potrivit mi se pare sa luptam pentru ce vrem, sa acceptam ca pot interveni schimbari si ca va trebui sa invatam sa folosim situatiile in favoarea noastra si sa ne adaptam, fara a ne pierde din vedere obiectivul principal.
Paulo Coehlo spune ca "Când îţi doreşti ceva cu adevărat, tot Universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău". Imi place mult viziunea optimista a lui, nu stiu daca neaparat realista, dar ne permitem sa visam cu masura.
Asa ca tot inainte! Spre visul nostru cu dedicare, cu pasiune, cu iubire...

Puterea exemplului personal

Cat de adevarat si cat de trist! Sa nu uitam ca adevarata comoara a noastra sunt copiii, viitorul si speranta noastra...

O straina

O zi care a inceput ca fiind una minunata, cu un soare care prevestea momente frumoase, s-a dovedit a fi, la sfarsit exact opusul...
Cum poti fi un strain pentru o persoana apropiata si sa nu te cunoasca, in ciuda faptului ca i-ai oferit sufletul pe tava... Ce poti face mai mult decat sa iti impartasesti gandurile, decat sa spui sperantele, decat sa oferi numai ganduri bune si intentii la fel de bune?
Ce ramane de facut? Poate nu e suficient ce reprezint sau poate ca sunt o persoana complexa, dar nu am ascuns asta niciodata, ba chiar am fost cat se poate de deschisa si sincera... Nu inteleg...
O melodie care imi place...

DEFULARE

ANUNT PUBLIC!

URAAAAAAAAAAAASC MATEMATICA! Ce minte sadica a inventat toate calculele alea ciudate?! La ce imi folosesc logaritmii? Doar sa-mi scrantesc singurul meu neuron ramas in viata... sau mai bine zis, jumatatea de neuron functionabila...
Mai bine ma opresc inainte sa divaghez intr-un limbaj mai putin academic (!!!!!!!)

LATER EDIT: Matematica produce dezumanizare. (stiu ce e exagerat, dar imi place cum suna :D)

LATER EDIT... again: Dupa 10 minute m-am apucat iar de exercitii...

Privind spre viitor

Timpul nu mai are rabdare deloc... Bac, facultate, viitor, criza economica... Ce este incurajator in asta? Paradoxul dureros este ca, dupa mii de sperante si ani de visare, realizezi ca e posibil sa faci o facultate care iti place, insa dupa sa nu gasesti loc de munca...
Toata lumea spune sa ne alegem facultatea in functie de profesia pe care vrem sa o avem in viitor, ceva ce se cauta, dar sa ne si placa. Nu e cam greu de gasit o varianta care sa satisfaca toate cerintele?
Din dorinta de cunoastere si pasiune as face 3 facultati, insa de profesat, vreau numai jurnalism. Stiu ca sunt o naiva, ca visez la o presa etica cand asta este o utopie, ca sper ca entuziasmul, pasiunea mea sa ma ajute in viitor. Sper de asemenea ca cei buni in ceea ce fac sa se evidentieze, desi in general, se evidentiaza cei cu relatii. Stiu de interviuri facute doar de ochii lumii, cand se stie de la inceput cine trebuie sa ocupe postul scos la concurs, dar stiu ca au fost oameni care au reusit sa isi atinga visul, chiar daca putini, merita sa lupt cu gandul ca e posibil...
Nu vreau sa aleg cali ocolitoare, sa fac compromisuri gen sa raman in invatamant sau la antrenamente. Depun suflet in orice activitate, imi plac foarte mult copiii, dar stiu ca pot face mai mult de atat, desi copiii sunt comoara cea mai mare...
E batalia vietii mele, aceasta pe care o voi incepe imediat cu prima proba a bac-ului. O lupta dusa pe multe planuri, la care nu exista premiu de consolare. Exista numai invingatori si invinsi.

Prostia is now on-line

PROtvu` nu ma dezamageste. Un reportaj suculent.

Portret: Prostia is now online!

StirileProTV.ro

NOI si EI

M-am intalnit foarte des in ultimele saptamani cu termenul "rasism" si am fost pusa de multe ori in fata unor situatii care implicau atitudinea reticenta a romanilor, astia de suntem atat de curati, atat de buni in tot, atat de corecti, atat de nemanelisti, fata de rromi...
Sau sa nu zic RROMI? Sa zic tigani, conform propunerii facute de Junalul National, conform careia ar trebui sa folosim termenul de "tigan", pentru ca altfel se creeaza confuzie si NOI(minunatii de noi!) si EI (un grup rasial... negru, urat mirositor, manelist, cleptoman plus... o mie alte valente negative). Poate ca Romania in cativa ani se va scrie cu doi de "r", dupa spusele lui Madalin Voicu, insa... orgoliul si egoismul nostru si atitudinea noastra nu isi are originea numai in imaginea patata pe care ne-au facut-o o parte din rromi in strainatate, dar (sa nu uitam!) si o parte din romani. Sa recunoastem sa ne repugna tot ce tine de EI. Ca daca se apropie de noi un rrom, deja fugim sau ne speriem, desi e posibil ca el sa fi vrut sa intrebe cat e ceasul...
DA! Si stiu ce gandesc acum multi... Sa intrebe cat e ceasul, pentru a-l fura... (rautaciosi suntem...), dar nici macar de asta nu putem fi siguri, pentru ca nu le oferim sansa sa arate si partile bune, pentru ca suntem democrati, europeni, cu principii puternice si nu facem rasism(ca doar nu suntem prosti sa recunoastem!).
Si vin si eu ca o caseta veche sa folosesc un cuvant care s-a uzat de acum... TOLERANTA! Teoretic suntem foarte toleranti, dar practic? Sau, mai bine zis, de ce am fi toleranti, ar intreba unii... Cica de la prea multa toleranta s-a ajuns aici. Permiteti-mi sa ma indoiesc de asta. Nu stiu cand am fost noi toleranti si cand am dat dovada de acceptare sociala sau e un adevarat progres ca acum nu mai gazam persoanele de alte etnii... sau sa-i facem sapun...
DA! Imi aduc aminte de un coleg care a spus ca nu vrem un sapun negru, urat mirositor... Atat de mult sa dorim sa ne demonstram superioritatea prin atitudinea noastra, si mai putin prin fapte? Orice padure are uscaciunile ei, iar noi avem multi romani care comit infractiuni, iar ei au tiganii lor care, atunci cand fac ceva, se mediatizeaza in exces.
Sa se inteleaga... romanii sunt romani... iar rromii inglobeaza toate aspectele negative posibile si imposibile. Orgoliu prostesc si orb!
Prin analogie, imi aduc aminte de cainii strazii, care flamanzi fiind, ataca oameni, apoi oamenii ii eutanasiaza pentru ca i-au atacat. Nu e vina noastra ca i-am lasat sa moara de foame, nu e vina noastra ca, de fiecare data cand trecem pe langa ei, le dam un picior in loc de o privire calda?
De fapt... mai multa grija avem de caini decat de unii oameni.