Jingle bells rock

A venit Craciunul! E minunata aceasta perioada... afara si natura si-a pus straie de sarbatoare... Imi place cand ies afara si aerul cu parfum de sarbatoare te imbie... Nimic nu poate fi mai frumos.
Anul acesta nu am apucat sa fac niciun om de zapada... insa promit solemn ca voi face asta cat mai curand. Ca de fiecare data, iarna ma face sa ma simt copil. Asta ma umple de energie. Aseara am stat pana tarziu uitandu-ma la desene, admirand bradul care este mai frumos decat tot ce am avut pana acum. La fel ca in fiecare an, pe usa se afla coronita de brad. De obicei o faceam impreuna cu tata... dar acum am facut-o cu mama.
S-au schimbat multe in decursul unui an, dar Craciunul imi da aceleasi emotii ca atunci cand eram mica si... naiva. Nu as schimba nimic din ce este acum... bine.. poate putin, pe alocuri si anume... in locurile esentiale. Insa nu as schimba persoanele pe care le iubesc. Fara ele nu ar mai fi spiritul sarbatorilor.
Nu exagerez rolul iubirii in viata, dar ea este forta in jurul carei graviteaza tot. Sper ca toti sa aiba alaturi de ei macar o persoana pe care sa o iubeasca, asta te face sa simti Craciunul ca o sarbatoare a dragostei... ca un triumf al luminii in banalitatea aceasta zilnica.
Minunat Craciunul acesta... ascult colinde de 2 zile intr-una si nu ma mai satur. Merry Christmas !!!

Pentru eternii indragostiti !

Cum poti sa spui cuiva cat de mult il iubesti, cand el e motivul pentru care te trezesti in fiecare dimineata cu zambetul pe buze?... Nimic nu e mai puternic ca dragostea, ca sentimentele adevarate si profunde. Si voi stiti la ce ma refer!
Cele mai importante momente ale vietii noastre graviteaza in jurul iubirii (<3).
Iubirea, de orice tip ar fi ea, a fost, este si va ramane cea mai importanta forta din toata viata noastra. Intr-o lume gri e singura pata de culoare... si nu orice culoare, ci roz!
Tot ce ramane de facut este sa apreciem persoanele din viata noastra, sa le multumim celor care ne iubesc chiar si in momentele cand nu meritam. De cand nu ati mai facut asta?

Patetic!

Am ajuns sa nu-mi placa ce scriu! Si stiti de ce? Scriu numai in momentele grele, cand simt ca nu mai pot rezista si trebuie sa ma descarc... Nu vreau sa fac din acest blog ceva dedicat tristetii, solitudinii, depresiei! Refuz asta si totusi continui!
Acum am inceput sa scriu tot din cauza faptului ca eram trista. Trista? Vedeti? Patetic!

Cred ca incetez aici... si asa viata e suficient de gri. Sa mai adaug si eu putin negru? Nu!

Nocturn...

Sunt momentele acelea de profunda liniste... doar vantul mai misca crengile desfrunzite... da! E un astfel de moment. Totul ramane incremenit, realitatea ingheata pentru ceva vreme, insa pe tine te chinuie mii de ganduri zadarnice.

E revoltator! De ce nu poti sta si tu in amortire, doar sa observi, fara sa te mai gandesti la oameni, situatii, posibile rezolvari si multe altele? Te simti iar depasit de realitate... iar iti doresti coltul tau de lume, unde nu ai avea nevoie decat de cateva persoane iubite si atat... Te regasesti cu privirea pierduta in zare... departe! Te certi iar, tu nu ai permis sa visezi. Pe umerii tai apasa multe responsabilitati, multe elemente ale realitatii, care de multe ori iti fura linistea... Ai obosit.

Afara copacii goi se clatina la pamant... asa te simti si tu... vulnerabil. Nici macar asta nu e ceva nou. In singuratatea camerei tale, iti permiti sa lasi privirea ingreunata in jos. Atunci incepe adevarata lupta de zi cu zi. Regrete, amintiri, suspine... tot...

Corpul iti este de mult obosit, limitele i-au fost de mult depasite. Capacitatea ta de adaptare, intelegere... la fel. Si totusi, nu esti singur. Surazi dulce-amarui, amintindu-ti de persoanele pe care le iubesti si care te iubesc.

Lupta inca nu este pierduta. (!)

Democratia la 18 ani

DA! Am castigat... am castigat concursul la care am participat cu blogul www.juveniscratia.blogspot.com . S-a meritat tot efortul depus. De fapt... rareori se poate spune ca se merita, pentru ca, in general, facem M.O.P. ("munca de om prost", copyright mama), adica nu avem niciun rezultat vizibil.

Si cum m-am departat putin de la obiceiul de a practica M.O.P. (eu practic la cele mai inalte standarde), am mers la Bucuresti pentru a participa la un training si pentru a vizita Parlamentul. O concecinta fireasca e ca am intalnit foarte multe persoane haioase, sociabile (Aura spunea ca toti ne-am recomandat asa, eu insa sunt exceptia :D).

Nu stiu cum as putea sa definesc aceasta experienta, poate e prea recenta, insa stiu sigur ca s-a meritat. Acum cunosc mai multe persoane cu pasiuni total diferite, insa foarte receptive... si, nu in ultimul rand, am invatat cateva lucruri care se vor dovedi folositoare in viitor.

Free hugs !

Interviu

Interviu cu primarul Dumitru Nicolae, pe tema rolului tinerilor in societate si implicarea lor.

Pentru tineri, de catre tineri!

Nu am mai scris de mult pe blog si imi este dor de asta...

Motivul pentru care v-am neglijat nu este dezinteresul, ci faptul ca acum toata atentia mea a fost indreptata spre un proiect initiat sub egida Asociatiei pentru Participare Civica.

Am facut tot ce am putut pentru a ne informa colegii, prietenii, cat si toti tinerii orasului prin fluturasi impartiti, interviu luat primarului Galatiului, Dumitru Nicolae... Tot acest demers a fost inregistrat pe http://www.juveniscratia.blogspot.com/ .

Asteptam opinii !

Scurt rasarit de soare...

Nu te-ai saturat sa iti calci sufletul in picioare de fiecare data? Sa iti ascunzi lacrimile si sa te prefaci ca totul e bine... insa nici macar teoretic nu e nimic bine si incepi sa fii depasit de situatie. Tot ce te inconjoara iti depaseste potentialul si ridici privirea in sus, asteptand ajutorul mult dorit.

El intarzie sa apara, ca de fiecare data. Acum esti pe picioarele tale, trebuie sa faci fata singur, sa rezisti fara a-ti altera sufletul. Te miri inca de sufletul cald, inca mai ai speranta... Ajutorul vine... de unde te astepti mai putin... Cei la care te asteptai sa-ti fie aproape te-au uitat, insa cei pe care i-ai deconsiderat acum te sprijina, pentru ca "necunoscute sunt caile Domnului", nu? Acum ridici privirea la Cer si multumesti. Speri insa sa nu mai vina nicio lovitura, esti mai vulnerabil decat ti-ar placea sa crezi! Un simplu cuvant sau gest te raneste profund, desi zambetul ironic inca nu s-a sters de pe fata ta. Inca pozezi ca fiind invincibil. Inca speri ca viata e roz, griul nu te satisface, nu iti da aripi. Cum ai putea accepta ca totul e pierdut in jurul tau, ca si tu esti pierdut? Privirea se pierde in gol... amintiri frumoase, de mult apuse. Te trezesti parca din visare si cauti repere in prezent.

Gasesti acolo persoana iubita, una din cele mai importante persoane din viata ta! Singura, de altfel, care te intelege si iti cunoaste suspinul. Pentru ea merita sa lupti, sa rezisti! Nu e usor, dar nici imposibil. Credinta face totul posibil, dragostea face totul mai usor!

Ratiune irationala....

A rasarit iar soarele pe strada mea... Traiesc iar, vibrez de emotie, prind aripi... Imi este teama sa nu cad. De data asta nu as mai suporta. S-ar termina inainte sa inceapa. Si totusi am aripi pana la cer si emotii pana ... departe!... nu as putea spune unde.
Tine-mi sufletul aproape, ocroteste-mi-l! Nu permite sa se raneasca iar... Nimic nu se compara cu ce simt acum. Asta ma face trista. Pentru ca caderea va fi cu atat mai dureroasa cu cat zborul va fi mai inalt! Eu ar trebui sa stiu cel mai bine asta, dar nu ma invat niciodata!
Imi este dor. Nu are rost sa spun asta, tu STII. Nici macar nu mai pot judeca la fel de logic, totul se opreste in dreptul tau... si atat. Iar am cazut in acelasi joc lipsit de divertisment, sec si plin de suferinta.
Nu imi place jocul acesta si nici ce efect are asupra mea! Stati fara grija, nu trebuie sa ma intelegeti... nici eu nu ma inteleg!

Primavara... in mijlocul toamnei

Fluturasi in jurul meu... Emotii... Ganduri... Sperante...

Putini oameni, multa lume!

Ce diversitate in natura umana! Intalnim tot felul de persoane, de tipuri umane si in urma acestui fapt ramanem cu amintiri placute si un suflet cald sau cu rani. Nu am incetat niciodata sa ma uimesc de persoanele deosebite.
Sunt persoane care sunt dispuse sa renunte la tot pentru cei din jur, care nu inceteaza sa surprinda printr-o bunatate nemarginita. Acesti oameni emana caldura, zambesc neincetat si momentele de tristete le mascheaza tot pentru a nu intrista pe ceilalti.
Exista astfel de oameni. Exista oameni care te fac sa crezi ca nu e totul pierdut, ca mai merita sa lupti, care te incurajeaza si te fac sa privesti inainte. Numai stand in preajma lor, transmit o liniste uimitoare si o energie revitalizanta.
Cunosc astfel de oameni. Cunosc oameni care sunt dispusi sa isi puna propria persoana pe loc secund, care fac orice pentru binele altora fara sa se uite in urma. Acestia merita toata aprecierea noastra, ei sunt cei care aduc in lume valori de mult uitate precum solidaritatea, altruism si altele a caror termeni nu mai sunt de mult de actualitate.
Banuiesc ca astfel de oameni se intalnesc rar... dar merita apreciati si noi putem incerca sa invatam de la ei. Sunt fericita ca am intalnit astfel de persoane!

Autumn feelings...

Zi tipica de toamna! Vant razlet care rascoleste in cenusa amintirilor, iluziilor, regretelor... Picuri mici de ploaie se cern, peisaj bacovinian... Ma simt extrem de obosita si nu este pentru prima oara. Vremea sa fie de vina?
Raman pierduta intre picaturile de ploaie, gandurile mi se ratacesc printre ele. Rece ploaia aceasta! Moment de tacere, de intunecare, de violet. Violet in inima, ganduri, fiinta! Lucrurile isi pierd incet din sens, nu mai are acelasi rost ziua de maine. Totul a inghetat odata cu picaturile care ti se sparg de chip atunci cand cauti soarele ascuns de nori.
Vantul duce departe ratiunea... si ramai singur cu tine uitandu-te in jur dupa un reper care sa te faca sa te regasesti. Din nou esti dezamagit si nici sentimentul asta nu e nou. Te-ai gasit singur, fara nimeni langa tine, oarecum abandonat... Debusolant...
Doar o alta zi de toamna...

Changes In My Life

De mult nu am mai scris pe blog si sincer imi era dor! Imi era dor sa-mi impartasesc gandurile cu voi. Acum a inceput si scoala, sondajul care l-am facut pe blog, cred eu, reflecta realitatea. Ma bucur ca a inceput scoala, era inevitabil si imi era dor de colegi. Ma simt bine intre ei si datorita lor parasesc putin problemele din realitatea mea.
Am lasat in urma mea o vacanta nu prea placuta si amintiri amare. A ramas in urma... acum atentia si privirea mea este spre viitor! Nu imi permit sa privesc inapoi!
Inainte de a incepe scoala am fost la mare timp de trei zile. O excursie cu noii colegi de partid pentru ca, mai nou, am intrat si intr-un partid politic[!!!]. La mare a fost o experienta interesanta, grupul a fost distractiv, iar hotelul bantuit a dat fiori unora din noi. Mi-am indeplinit o veche dorinta, sa stau o noapte pe plaja si sa vad rasaritul... si asa am racit asteptand rasaritul care s-a lasat asteptat. Soarele in cele din urma s-a ridicat triumfator, meritandu-se tot frigul indurat.
Si asa a trecut vacanta... ce a lasat in urma nici eu nu imi pot da seama, dar a trecut... Imi pare rau, poate trebuia sa profit mai mult de ea, insa acum scoala e mai importanta.
Vara aceasta mi-am descoperit adevaratii prieteni, persoane pe care le voi sprijini mereu cu toate puterile si care imi sunt mereu alaturi si ma ajuta sa ma ridic. Imediat cu trecerea verii, s-a incheiat si o relatie de zece luni care a lasat in urma cateva suspine, dar nu e rana pe care timpul nu o vindeca.
Au cazut de mult primele frunze, toamna de mult este in suflet, iar scoala a venit cu multe responsabilitati... Da... si oboseala specifica scolii se resimte (deja!). Sunt insa fericita, am cei mai buni prieteni si multe persoane care ma iubesc. E mai mult decat suficient!

O alta zi...

Trece o zi... si inca o zi... Parca nimic nu are nicio finalitate, niciun rost. Te agiti o zi intreaga si iti dedici toata energia pentru a reusi ceva si, la sfarsit, realizezi ca a fost in zadar. Nimic nu mai pare sa aiba un rost, viata trece pe langa tine, lucrurile frumoase de asemenea. Nu mai ai puterea de a ridica privirea pentru a le observa...
Toata ziua de azi a fost vremea mohorata, nici in sufletul tau nu a fost diferit. Ai observat cerul. Totul intunecat, nori negri care isi purtau plumbul. Au trecut ei impinsi de vant, au venit altii. Parca dupa furtuna rasare soarele, nu? Acum soarele a uitat sa ne salveze. Poate a obosit si el... Ce frig a fost astazi! Da... si vantul era rece, rascolitor... rascolea in cenusa iluziilor pierdute, a suspinelor ascunse, a lacrimilor uscate sau sterse discret. Si apusul... ce apus! Crepusculul avea o culoare cenusie, avea culoarea tristetii, a mortii. Intunericul era apasator, ce apasator s-a lasat intunericul!
Tu, insa, ai facut cum ai fost invatat. Ti-ai continuat drumul. Ai ignorat natura muribunda. Ai calcat in picioare primele frunze ruginii, rapuse de toamna. Ai calcat si ai ignorat si sufletul care tremura sub fiorul amintirilor. Da, astazi ai trait in trecut. Ai retrait emotii vechi, dezamagiri, bucurii... dar toate cu regret pentru trecerea timpului. Nici parcul nu te-a incantat azi. Nu te-ai dat in leagan cum faceai alta data, ca un copil. Azi ai simtit totul ca un adult. Asta te intristeaza acum, la sfarsit de zi.
E o zi pierduta, inca nu stii exact de ce... dar este categoric pierduta! Asta te face trist... Dar inca mai ai o viata inaintea ta. E consolare sau pedeapsa?
Hai, copilu' ! Maine nu va uita soarele sa rasara!

Toamna... si in suflet!

Hmm.... vine toamna.... de fapt, a venit deja. E imposibil sa-i negi prezenta. Nu simti atmosfera incarcata? Soarele nu mai straluceste la fel, nu mai are putere. Oamenii au inceput munca pe campuri, iar noi, elevii, vom incepe in curand munca noastra... scoala.
Imi este imposibil sa nu fac corelatie intre toamna si scoala. Da... incepe curand scoala! Imi este dor de colegi, la fel si voua. Bine... si de profesori (mai mult sau mai putin). Toamna asta distruge toata buna dispozitie. Uitati-va la frunze, natura! Distruge si iubirele de-o vara!
Totusi, toamna e anotimpul meu preferat. Ador cand suiera vantul si duce gandurile departe... cand ramai, pierdut in spatiu si timp, privind frunzele in cadere(asa cad si frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc, spune Alecsandri). Unde mai gasim culorile toamnei? Ruginiul acela specific care imi lasa gust dulce-amarui, caci culoarea e mirifica, insa frunzele au murit...
Ce poate fi mai frumos toamna, decat sa stai singur intr-un parc, intr-o liniste deplina... sa privesti, sa asculti, sa simti. Nu simti? Numai toamna poate da acest fior... Poate in singuratate deplina ii permiti unei lacrimi rebele sa se prelinga pe obraz. Lasi vantul sa-ti treaca prin par si sa-ti inunde fata, lacrima se usuca.
Minunata toamna asta!

Concert cu prieteni

Ce ar putea conta mai mult in viata decat persoanele care iti sunt mereu alaturi, cu care iti petreci timpul, care te sprijina necontenit? Eu cred ca nimic! Poate fi vorba de familie, prieteni, colegi...
Aseara cu o ocazie relativ banala, la concertul Voltaj (trupa pe care o ador), am realizat iar cat de mult conteaza prietenii. Atunci cand abandonezi problemele de peste zi si tot ce nu iti dadea pace... dansezi si te bucuri alaturi de niste persoane importante pentru tine. Incetezi sa te gandesti la aparente, simti momentul si, totul in acele momente, se invarte in jurul persoanelor.
Sunt persoanele care iti sunt mereu alaturi, nu numai atunci cand sunt motive de bucurie, ele iti vor sterge lacrimile si te vor face sa privesti inainte. Fericirea lor este mai importanta decat propria fericire, desi suntem convinsi ca atunci cand suntem impreuna, toti ne simtim bine si lasam macar pentru cateva ore grijile acasa. Tot ei te vor ajuta cu un sfat sincer, te vor sprijini si nu te vor lasa niciodata sa te simti singur.
Sunt o persoana norocoasa!... sper sa fie mai des concerte Voltaj...

Becali... in varianta clasei noastre

Becali - interpretat de colegul Alex
Alte personaje: Claudiu, Lory C., Lory B., Sergiu

P.S.: Vizionare placuta !

Poveste fara ... happy end

Ce stupid se termina relatiile intre oameni. Un cuvant, ceva neinteles... sau orice alt motiv. Dintr-o relatie aparent frumoasa si plina de sentimente se ajunge la resentimente, ganduri inutile si distrugatoare... Ajungi la concluzia ca cel de langa tine era un strain, tu l-ai cunoscut altfel, l-ai perceput altfel. Persoana care o cunosteai tu era dispusa de orice pentru a te face fericita, persoana aceea te iubea si tu o iubeai.
Inca te intrebi ce te facea sa plangi de dorul lui, sa te rogi pentru binele lui, sa induri atatea... poate faptul ca sentimentele care ti le-a nutrit erau prea intense. Erai dispusa de orice sacrificiu pentru fericirea lui si incetasesi sa pui persoana ta pe primul loc.
Poate ca o relatie nu se rupe intr-un singur moment. Poate ruptura si racirea sentimentelor are loc treptat... dar cand s-a intamplat asta? Cand au incetat inimile sa bata in acelasi ritm? Cand nu ne-am mai gasit in visuri? Nu reusesti sa indentifici momentul... si asta te debusoleaza mai tare. O relatie e formata din doi... inseamna ca amandoi sunt responsabili de despartire. Te intrebi unde ai gresit. Ramai cu privirea in zare, pierduta... Unde, cand?
Ai obosit sa cauti circumstante... incerci sa iei realitatea ca atare. Orice inceput are si un sfarsit. Nimic nu dureaza o vesnicie, deci era previzibil, nu? Privirea tot inainte!

Momente comice si pline de voie buna in clasa

Momente comice si pline de voie buna in clasa...


P.S.: Niciun profesor nu se afla in zona.

The world needs dreamers...

Poate dezamagirea nu se iveste mereu in mod surprinzator, instantaneu... Acum, intr-un scurt moment de sinceritate cu mine, realizez ca am gresit de multe ori, ori fata de ceilalti, in relatiile cu ei ori in raport cu mine, cu asteptarile mele.
Poate uneori din naivitate, sau doza prea mare de speranta, am incercat sa fac ceva ce nu era in conformitate cu realitatea, care nu era realizabil... si cum era de asteptat (pentru oricine, in afara de mine) dezamagirea a venit necrutatoare si imposibil de evitat. Degeaba se umple sufletul de regrete cand e prea tarziu.
Doar ca... uneori adevarul ne este incomod si il mascam asa de bine sau il adaptam in asa masura, incat ajungem sa fim si noi convinsi de el. Preferam... sau (recunosc!) prefer sa sper ca totul se va termina cu bine, decat sa iau o hotarare care pe moment nu imi face placere.
Dezertez! Daca viata e o lupta... eu, acum, renunt fara sa privesc inapoi. Mai lasa-mi noaptea asta, e luna plina. Mai lasa-ma sa visez o clipa, pluteste in aer magia. Lasa-mi atat timp cat sa spun tuturor din viata mea ca ii iubesc, ei sunt singura mea comoara. Da-mi suficient timp cat sa mananc o ciocolata cu biscuite, nicio alta ciocolata nu e asa de buna. E tot ce am nevoie...
M-am saturat de ironiile sortii, de lectiile pe care le inveti si cand crezi ca s-au epuizat, vin altele mai grele, nu mai vreau nori pe cer.
Imi place noaptea asta, v-am spus? E luna plina si nici urma de nori... Nu, nici vantul nu bate. E doar liniste, pace. Maine cand va aparea lumina, vraja se va rupe. Realitatea va bate la fereastra mea larg deschisa prin care am admirat luna. Da, se va rupe vraja.
... Si incep dezamagiri... sau nu.
Doar ganduri nocturne... fara logica.

In liniste... printre lacrimi...

Cea mai grea lectie de invatat mi se pare cea cand te deprinzi sa plangi in liniste. Cand in tacerea noptii, fiind depasit de evenimentele de peste zi, te refugiezi in asternut si suspini... Afara stelele inca stralucesc si te intrebi pentru cine, tu ti-ai pierdut de mult steaua norocoasa. Ai pierdut si notiunea timpului, nu mai stii de cand te afli acolo, in refugiul tau.
Te-ai incolacit de parca te-ar durea ceva... si poate chiar te doare inima, orgoliul, realitatea sau indiferenta cuiva. Inocentul din tine inca asteapta pe cineva sau ceva sa te salveze si sa-ti spuna ca e doar un cosmar si ca te vei trezi. Stelele stralucesc in continuare, dar tu nu le vezi clar, le vezi printre lacrimi...
Te simti protejat de tacerea care te inconjoara, nimeni nu iti va descoperi slabiciunea... iar maine, cand lumea isi va relua cursul, vei fi, aparent, acelasi. Si nu uita: doar aparent! In interior vei fi schimbat, caci vei percepe altfel tot ce te inconjoara. Ai observat ca momentele intr-adevar grele le infrunti singur si nimeni nu te intreaba daca esti pregatit sau nu pentru asta.
Lacrimile inca iti inunda involuntar chipul, perna iar e umeda. Stelele se vad insa mai clar. Acum asculti... e liniste... doar o lacrima rebela...

LoVe By AxY

Nu vreau sa fiu ca toti ceilalti. Eu aleg sa fiu diferita. Nici macar nu am intereseaza daca lumea are ceva de obiectat. Nu o sa fiu niciodata o copie a altei persoane, aleg sa fiu originala. Accepta-ma cum sunt... sau daca nu... ma va durea.
Lasa-ma sa fiu eu, ofera-mi libertatea necesara. Lasa-ma sa visez, sa rad de nebuna, sa ma joc ca un copil... lasa-ma sa plang in tacere si sa suspin, tu doar strange-ma in brate. Admira-mi nebunia si iubeste-ma chiar si cand gresesc, atunci voi avea nevoie cel mai mult. Fii tu langa mine cand toti ma vor dezamagi, ma vor contrazice. Nu ma lasa niciodata singura, chiar si cand te voi ruga eu... nu as suporta sa ma simt a nimanui.
Eu vreau sa iti fiu mereu alaturi... mai bine zis, vreau sa fiu o parte din tine, sa rad cu tine, sa plang cu tine, sa privesc stelele si fluturasii in zbor alaturi de tine. As vrea chiar sa vedem totul cu aceeasi ochi si sa simtim cu aceeasi inima.
Nu ma lasa sa plec si daca spun ca nu ma mai simt nimic pentru tine, sa nu ma crezi. Daca imi simti vocea tremurand la telefon si iti spun ca sunt bine... tu vino repede si alinta-ma, inseamna ca am nevoie de tine. Daca ti-as spune vreodata ca nu iti duc dorul, sa nu ma crezi. Imi lipsesti inca de cand ne luam la revedere. Daca gresesc, sa fii tu cel care imi spune primul si sa imi ierti orgoliul prea mare.
Acum... lasa-ma sa te iubesc asa cum sunt eu.

Tipat mut...

Ti sa parut viata vreodata atat de nedreapta incat iti vine sa tipi? Sa tipi neinteresandu-te daca te aude cineva, sa tipi pentru a-ti arata indignarea si durerea in acelasi timp... poate in incercarea de a mai abandona acest sentiment de greutate care iti apasa pe inima? Cum e sa simti ca esti neputincios in fata unei forte mai mari, care coordoneaza tot?
Vezi in jurul tau atata suferinta si chin, atatea lacrimi si suspine... incet, dar sigur, toate te marcheaza, te schimba ireversibil. Renunti la vise, la roz, la fluturasi, chiar si la speranta. Incepi sa canti si sa scrii o noapte, un nor, o ploaie... si nu o raza de soare. Sufletul inca iti vibreaza de teama la fiecare pas... esti neincrezator si mereu pregatit de lupta.
Te izolezi in lumea ta, vazand nicio alta iesire si posibilitate de evadare din cercul vicios in care te vezi prizonier. Si totusi, esti nemultumit, indignat, ranit ! Vrei sa faci ceva, sa schimbi ceva... Ai vazut atata nedreptate in jurul tau, incat te vezi pierzand de dinainte de a incepe lupta.
Incetez aici... doare...

nu intelegi...

Sa iti spun ce gandesc acum? Nu ar fi o risipa de timp? Oricum nu ai intelege. Nu... nu te subestimez si nici nu te consider inapoiat mintal! Doar suntem diferiti si, prin urmare, gandim diferit si simtim diferit.
Ma tem ca nu ai intelege, ca ti-as da pe tava sufletul meu si, la sfarsit, ai strange din umeri nepasator. Poate chiar te vei chinui sa intelegi, dar ma vei dezaproba... si nu! Nu poti dezaproba un sentiment, o emotie! Poti dezaproba doar un gand, o convingere, ceva rational... insa nu ceva ce simt. E ca si cum mi-as pierde identitatea... si e prea debusolant.
Vezi? Nici acum nu ma intelegi...

decizii... decizii...

Cand realizezi ca sa incheiat o etapa a vietii tale? Cand si cum iti dai seama ca a venit momentul sa te desparti de cineva drag? Cum sa stii ca drumul tau este altul si ca trebuie sa urmezi alta cale si sa nu te legi de trecut?
Poti pierde momente frumoase din incapatanare sau din teama de noutate... si nu este usor cand creezi un trecut cu cineva si te vezi nevoit sa renunti si sa imaginezi un alt viitor decat cel la care sperai. Poate nu am mai avea atatea dezamagiri daca nu ne-am face sperante desarte si nu am construi un sablon pentru viitorul nostru, daca nu am mai avea asteptari...
Dar cum sa traiesti fara vise, sperante? Nu acestea dau culoare vietii? Cum sa nu iti pui speranta in cineva si sa nu daruiesti sufletul tau? Pacat ca nu putem fi suficient de rationali... ne-am scuti de multe suferinte.
Sa fim rationali... Da! suna minunat. Insa, cum ramane cu sentimentele? Cele care ne bucura, ne intristeaza... intr-un final, ne conditioneaza scurta existenta, umpland fiecare clipa cu zambete, lacrimi si suspine.
Ne ramane numai gandul ca odata vom fi suficient de maturi emotional pentru a sti cum sa imbinam vocea ratiunii cu vocea inimii ca sa luam cele mai bune hotarari, fara erori...

Trezeste-te !!!

Nu te-ai saturat sa te gandesti cum sa faci sa fie bine... bine pentru altii, pentru a nu dezamagi? Si cu tine cum ramane? Ce e bine pentru tine? E viata ta, sunt hotararile tale, iar consecintele tot tu ti le asumi. De ce ar decide mereu ceilalti pentru tine?
Iti dedici viata unor persoane, proiecte sau lucruri si la sfarsit realizezi ca nu ai simtit savoarea riscului, ca viata ta, de fapt, nu ti-a apartinut niciodata! Fa ceea ce doresti bazandu-te pe instinct si, rareori, pe ratiune. Cei care te iubesc si iti sunt alaturi cu adevarat te vor intelege si iti vor oferi libertate de alegere.
Niciodata sa nu te temi de ce ar crede ceilalti, mereu va fi cineva nesatisfacut si oricum ai face nu vei putea multumi pe toti. E cel mai important ca la sfarsit de zi sau atunci cand meditezi cu ochii pe pereti, tu sa fii cel care e pe deplin multumit si sa constati ca esti FERICIT ! Cat de des uitam sa traim si devenim captivi ai realitatii (obiective sau subiective)... Uneori, din teama de nou, ne multumim cu ce avem sau cu ce am realizat si nu mai evoluam, nu ne mai dorim mai mult, sa crestem emotional, social...
In viata nu avem timp de regrete si acestea nici nu isi au rostul. Daca ai gresit, invata lectia si cu fruntea sus si speranta porneste iar la drum. Nimic si nimeni nu te poate opri daca tu nu permiti asta! Acum gandeste-te daca faci tot ce te face fericit si daca nu ai putea face mai mult... merita incercat!

nu e usor...

Ce poti spune cand tot din jurul tau tace? Cand pana si gandurile nu prind glas, sub apasarea unei realitati care ia forme inspaimantatoare...? Te uiti in jurul tau si cauti... cauti un semn sau un indiciu care sa iti spuna ca ceea ce traiesti nu e decat un cosmar, ca te vei trezi dimineata si un soare prietenos iti va mangaia chipul si in sufletul tau va fi iar cald.
Poti visa, dar nu poti nega realitatea, adevarul care este din ce in ce mai greu de ascuns, dar si mai greu de suportat. Pare ca totul din jurul tau se darama, esti singur printre bucatile de vise care acum se naruie si in cadere te ranesc si iti alunga si ultima bruma de veselie. Veselie?! Ce este aceasta cand viata ta capata culoarea gri si tot ce atingi, tot ce te inconjoara se distruge fara remediu?
Suspini adanc si poate ca o lacrima rebela se prelinge pe obrazul tau. Ciudat, credeai ca poti rezista la orice, dar treptat limitele iti sunt intrecute. Afli cat esti de vulnerabil si asta te inspaimanta. Nu realizezi unde sa provocat schimbarea, unde era subred universul tau de sa darmat, unde realitatea ta era eronata.
Ai nevoie de o liniste deplina pentru a te regasi... te retragi in cel mai ascuns colt al sufletului tau si incerci sa gasesti lumina... Da, lumina care o aveai inainte, care te indemna sa lupti, sa depasesti obstacolele... dar acum esti in intuneric, in cel mai crunt intuneric. Mai poti rezista?

cu bune... cu rele...

Viata ne ofera situatii inedite, surprize placute sau neplacute... ne pune sa intalnim oameni placuti, oameni care ne displac. Chiar si sentimentele noastre pot fi de iubire, ura, interes, indiferenta, uneori acestea chiar si fata de o singura persoana.
Mereu se vor gasi persoane care sa te raneasca, sa te dezamageasca, sa te deziluzioneze. Tu sa ramai pe drumul tau, fara sa te abati, sa ai mereu incredere in fortele proprii si in resursele personale. In momentul in care cineva ti-a tradat increderea sau te-a ranit intr-un fel sau altul, tu sa ai curajul sa privesti inainte, nu inapoi, sa ierti si sa mai dai o sansa.
Viata mereu va impleti aspeste pozitive cu negative, mereu va fi ca o cutie cu surprize, inima va fi mereu usor de ranit, iar mintea nu va reusi sa prevada toate acestea. Tu invata sa tii fruntea sus si sa nu renunti la speranta. Soarele nu va intarzia sa apara si pe strada ta si vei putea din nou fi cel plin de veselie. Asta dupa ce iti vei invata lectia, pentru ca viata e cea mai crunta profesoara, iti da testul si apoi te invata lectia.
Hai, deja ai renuntat? Viata are un singur sens... si acela e tot inainte !

Doru`-i dor... si iarasi dor...

Ce poate face dorul acesta din oameni... surprinzator cum poti duce lipsa unei persoane si sa simti nevoie de a o avea alaturi mereu. Poate nici la cateva minute de cand te-ai despartit de ea, mii de ganduri te poseda.
Viata e asa conceputa in asa fel incat pierdem multe fiinte dragi noua pe parcurs. Unele pleaca din viata noastra lasand lacrimi, altele amintiri placute, dar mereu despartirea este grea, mai ales daca te leaga multe trairi afective de persoana respectiva. Macar daca le-am aprecia la momentul potrivit si nu dupa ce le-am pierdut...
Insa distanta nu e mereu o forma de a pierde pe cineva, poti fi alaturi de cine doresti mereu, cu gandul, sufletul... mai putin trupeste. Intr-o lume atat de dependenta de lucrurile palpabile, ce am spus poate parea doar o poveste frumoasa, poate ireala. Nu ai nicio persoana careia ii duci dorul? De care ai nevoie in mod constant si niciodata dorul de ea nu se alina? Eu am mai multe...
Desi uneori amintirile, odata placute, acum sunt dureroase din cauza absentei unora, acestea sunt un templu in care ma ratacesc de fiecare data cand doresc evadare de cotidian.
Multumesc tuturor care fac sau au facut parte din viata mea si mi-au facut cunoscute cele mai frumose trairi launtrice precum prietenia, dragostea...

LoVe Is In ThE AiR....

E incredibil cum poate o persoana sa te inveseleasca chiar si cu un cuvant, uneori chiar si fara sa realizeze. Nu exista nimic mai magic, mai frumos, mai divin decat iubirea... iubirea care o porti pentru sufletul pereche, pentru cel mai bun prieten, pentru familie sau oricine inseamna ceva in viata ta.
Aceste persoane te vor sprijini mereu, iar alaturi de ele te simti protejat, nimic nu te mai poate atinge sau afecta... ESTI FERICIT ! Sa ai mereu incredere in ceea ce simti, in ceea ce intuiesti, desi vei suferi. Nu iti poti trai viata cu teama; joaca si ultima carte pentru lucrurile sau persoanele in care crezi. Daca vei pierde si ai mizat pe ceva gresit, nu te teme, fericirea se iveste la orice pas al vietii noastre, noi trebuie sa luptam pentru ea si sa o construim pe fundamente reale.
In momentele de deziluzie, nu inceta sa visezi, sa crezi ca viitorul iti rezerva multe aspecte placute. Sunt o persoana fericita pentru ca iubesc si sunt iubita, pentru ca mereu daruind, primesti.
Minunate caile Domnului !

jalnic... jalnic...

Hmm... care din voi pretinde ca detine controlul asupra a ce se intampla in viata lui? Nu ai avut niciodata momente cand te simti depasit, cand simti ca nu mai ai resurse? Cand te simti singur? Nu ai plans niciodata de ciuda ca ceva nu a mers cum ai sperat... sau ca intamplandu-se cum ai vrut, ai realizat ca nu e bine pentru tine ce ai dorit?
Suntem niste fiinte jalnice... nici noi nu ne mai intelegem, nici macar nu ne cunoastem. Uneori trebuie sa confruntam niste situatii si reactionam in asa fel incat ne miram si noi. In virtutea acestui rationament de gradinita... intreb si eu: "Ne mai consideram cei mai evoluati de pe planeta? In ce?...prostie? "
Bine... incerc sa ma gandesc iar, poate am judecat gresit. Vrem mereu companie si tanjim dupa prieteni pe care mai apoi ii tradam. Daca cineva ne este prea apropiat, vrem intimitate si singuratate, deci, daca nu ma insel, dorim mereu opusul a ce avem (...si ma mai intrebam de ce suntem vesnic nemultumiti).
In momentul actual sunt prea obosita si plictisita de tot ce inseamna viata, oameni... eu. Da, categoric animalele ne sunt superioare in anumite privinte, iar noi nu suntem nici asa destepti pe cat pretindem, nici decisi in ce dorim... nici macar nu suntem demni de a fi numiti "oameni".
Suntem doar niste fiinte slabe de caracter. Incepand cu mine !

Domnisoara, ce spuneam de speranta si de puterea ei? Nu indrazni sa te lasi batuta niciodata, doar cei slabi de inger fac asta, renunta la prima infrangere... tu ai fost conceputa sa lupti si sa reusesti.
Nimeni nu a ascuns ca va fi greu, dar orice lucru cu adevarat frumos si important se obtine dupa multe pierderi si cu multa munca... si mai ales dupa multa lacrimi si deziluzii. Important e momentul de final, cand vei privi in urma si vei fi mandra de ce ai realizat.
Acum, fetita neastamparata... lasa-ma sa-ti spun un secret, insa ramane intre noi. Stii ca cea mai importanta realizare care o poate avea o persoana sunt persoanele iubite?... cele care nu te vor parasi niciodata, persoane pentru care nu ai ezita sa renunti la tot ce ai mai de pret pentru a le vedea fericite.
Acum observi ironia? Esti cea mai fericita persoana de pe pamant, esti inconjurata de prieteni, ai cele mai multe realizari ! Lasa lacrimile pentru cei care vor sa renunte, tu lupta !
Ce? Nu ai numai prieteni? Mereu vei gasi persoane sa te dezamageasca, sa te raneasca, sa iti fure zambetul, dar tu nu le da satisfactie nicio clipa. Priveste pe geam, inca mai sunt fluturi si vor fi atat timp cat crezi in ei, fruntea sus !
Uite, tocmai a trecut un fluture in zbor !

in noapte...

Sunt ciudate momentele de liniste, in care pana si propria constiinta tace, parca dintr-un aparent respect pentru noaptea ce trebuie contemplata...
Si mai ciudat este cum iti descoperi neputinta in aceste momente cand stai si privesti lumea care inca isi urmeaza cursul, iar tu nu te integrezi nicaieri, gandind chiar cu inconstienta infantila
: " Si ce daca?"
Ajungi la concluzia ca nimic nu se merita... ai crescut indeajuns pentru a observa ca tot ce iubesti se naruie si noaptea te gaseste tot singur cu lacrimile tale. Te-ai saturat de acest cerc vicios in care nu se intrezareste nicio schimbare si oricat de revoltat ai fi, nu poti interveni...
Tot ce poti face e sa privesti... sa fii martor la ironia vietii, sa vezi cum oamenii care nu merita sunt raniti, sa vezi vise spulberate, suflete ranite, ingeri cazuti... Astepti... inca nu stii ce, dar astepti in continuare poate o schimbare... sau poate sfarsitul si te alini cu gandul ca esti un invingator doar pentru faptul ca nu ai trait in genunchi, ci ai murit in picioare.
Si iar liniste... noapte...