Ratiune irationala....

A rasarit iar soarele pe strada mea... Traiesc iar, vibrez de emotie, prind aripi... Imi este teama sa nu cad. De data asta nu as mai suporta. S-ar termina inainte sa inceapa. Si totusi am aripi pana la cer si emotii pana ... departe!... nu as putea spune unde.
Tine-mi sufletul aproape, ocroteste-mi-l! Nu permite sa se raneasca iar... Nimic nu se compara cu ce simt acum. Asta ma face trista. Pentru ca caderea va fi cu atat mai dureroasa cu cat zborul va fi mai inalt! Eu ar trebui sa stiu cel mai bine asta, dar nu ma invat niciodata!
Imi este dor. Nu are rost sa spun asta, tu STII. Nici macar nu mai pot judeca la fel de logic, totul se opreste in dreptul tau... si atat. Iar am cazut in acelasi joc lipsit de divertisment, sec si plin de suferinta.
Nu imi place jocul acesta si nici ce efect are asupra mea! Stati fara grija, nu trebuie sa ma intelegeti... nici eu nu ma inteleg!

Primavara... in mijlocul toamnei

Fluturasi in jurul meu... Emotii... Ganduri... Sperante...

Putini oameni, multa lume!

Ce diversitate in natura umana! Intalnim tot felul de persoane, de tipuri umane si in urma acestui fapt ramanem cu amintiri placute si un suflet cald sau cu rani. Nu am incetat niciodata sa ma uimesc de persoanele deosebite.
Sunt persoane care sunt dispuse sa renunte la tot pentru cei din jur, care nu inceteaza sa surprinda printr-o bunatate nemarginita. Acesti oameni emana caldura, zambesc neincetat si momentele de tristete le mascheaza tot pentru a nu intrista pe ceilalti.
Exista astfel de oameni. Exista oameni care te fac sa crezi ca nu e totul pierdut, ca mai merita sa lupti, care te incurajeaza si te fac sa privesti inainte. Numai stand in preajma lor, transmit o liniste uimitoare si o energie revitalizanta.
Cunosc astfel de oameni. Cunosc oameni care sunt dispusi sa isi puna propria persoana pe loc secund, care fac orice pentru binele altora fara sa se uite in urma. Acestia merita toata aprecierea noastra, ei sunt cei care aduc in lume valori de mult uitate precum solidaritatea, altruism si altele a caror termeni nu mai sunt de mult de actualitate.
Banuiesc ca astfel de oameni se intalnesc rar... dar merita apreciati si noi putem incerca sa invatam de la ei. Sunt fericita ca am intalnit astfel de persoane!

Autumn feelings...

Zi tipica de toamna! Vant razlet care rascoleste in cenusa amintirilor, iluziilor, regretelor... Picuri mici de ploaie se cern, peisaj bacovinian... Ma simt extrem de obosita si nu este pentru prima oara. Vremea sa fie de vina?
Raman pierduta intre picaturile de ploaie, gandurile mi se ratacesc printre ele. Rece ploaia aceasta! Moment de tacere, de intunecare, de violet. Violet in inima, ganduri, fiinta! Lucrurile isi pierd incet din sens, nu mai are acelasi rost ziua de maine. Totul a inghetat odata cu picaturile care ti se sparg de chip atunci cand cauti soarele ascuns de nori.
Vantul duce departe ratiunea... si ramai singur cu tine uitandu-te in jur dupa un reper care sa te faca sa te regasesti. Din nou esti dezamagit si nici sentimentul asta nu e nou. Te-ai gasit singur, fara nimeni langa tine, oarecum abandonat... Debusolant...
Doar o alta zi de toamna...

Changes In My Life

De mult nu am mai scris pe blog si sincer imi era dor! Imi era dor sa-mi impartasesc gandurile cu voi. Acum a inceput si scoala, sondajul care l-am facut pe blog, cred eu, reflecta realitatea. Ma bucur ca a inceput scoala, era inevitabil si imi era dor de colegi. Ma simt bine intre ei si datorita lor parasesc putin problemele din realitatea mea.
Am lasat in urma mea o vacanta nu prea placuta si amintiri amare. A ramas in urma... acum atentia si privirea mea este spre viitor! Nu imi permit sa privesc inapoi!
Inainte de a incepe scoala am fost la mare timp de trei zile. O excursie cu noii colegi de partid pentru ca, mai nou, am intrat si intr-un partid politic[!!!]. La mare a fost o experienta interesanta, grupul a fost distractiv, iar hotelul bantuit a dat fiori unora din noi. Mi-am indeplinit o veche dorinta, sa stau o noapte pe plaja si sa vad rasaritul... si asa am racit asteptand rasaritul care s-a lasat asteptat. Soarele in cele din urma s-a ridicat triumfator, meritandu-se tot frigul indurat.
Si asa a trecut vacanta... ce a lasat in urma nici eu nu imi pot da seama, dar a trecut... Imi pare rau, poate trebuia sa profit mai mult de ea, insa acum scoala e mai importanta.
Vara aceasta mi-am descoperit adevaratii prieteni, persoane pe care le voi sprijini mereu cu toate puterile si care imi sunt mereu alaturi si ma ajuta sa ma ridic. Imediat cu trecerea verii, s-a incheiat si o relatie de zece luni care a lasat in urma cateva suspine, dar nu e rana pe care timpul nu o vindeca.
Au cazut de mult primele frunze, toamna de mult este in suflet, iar scoala a venit cu multe responsabilitati... Da... si oboseala specifica scolii se resimte (deja!). Sunt insa fericita, am cei mai buni prieteni si multe persoane care ma iubesc. E mai mult decat suficient!

O alta zi...

Trece o zi... si inca o zi... Parca nimic nu are nicio finalitate, niciun rost. Te agiti o zi intreaga si iti dedici toata energia pentru a reusi ceva si, la sfarsit, realizezi ca a fost in zadar. Nimic nu mai pare sa aiba un rost, viata trece pe langa tine, lucrurile frumoase de asemenea. Nu mai ai puterea de a ridica privirea pentru a le observa...
Toata ziua de azi a fost vremea mohorata, nici in sufletul tau nu a fost diferit. Ai observat cerul. Totul intunecat, nori negri care isi purtau plumbul. Au trecut ei impinsi de vant, au venit altii. Parca dupa furtuna rasare soarele, nu? Acum soarele a uitat sa ne salveze. Poate a obosit si el... Ce frig a fost astazi! Da... si vantul era rece, rascolitor... rascolea in cenusa iluziilor pierdute, a suspinelor ascunse, a lacrimilor uscate sau sterse discret. Si apusul... ce apus! Crepusculul avea o culoare cenusie, avea culoarea tristetii, a mortii. Intunericul era apasator, ce apasator s-a lasat intunericul!
Tu, insa, ai facut cum ai fost invatat. Ti-ai continuat drumul. Ai ignorat natura muribunda. Ai calcat in picioare primele frunze ruginii, rapuse de toamna. Ai calcat si ai ignorat si sufletul care tremura sub fiorul amintirilor. Da, astazi ai trait in trecut. Ai retrait emotii vechi, dezamagiri, bucurii... dar toate cu regret pentru trecerea timpului. Nici parcul nu te-a incantat azi. Nu te-ai dat in leagan cum faceai alta data, ca un copil. Azi ai simtit totul ca un adult. Asta te intristeaza acum, la sfarsit de zi.
E o zi pierduta, inca nu stii exact de ce... dar este categoric pierduta! Asta te face trist... Dar inca mai ai o viata inaintea ta. E consolare sau pedeapsa?
Hai, copilu' ! Maine nu va uita soarele sa rasara!

Toamna... si in suflet!

Hmm.... vine toamna.... de fapt, a venit deja. E imposibil sa-i negi prezenta. Nu simti atmosfera incarcata? Soarele nu mai straluceste la fel, nu mai are putere. Oamenii au inceput munca pe campuri, iar noi, elevii, vom incepe in curand munca noastra... scoala.
Imi este imposibil sa nu fac corelatie intre toamna si scoala. Da... incepe curand scoala! Imi este dor de colegi, la fel si voua. Bine... si de profesori (mai mult sau mai putin). Toamna asta distruge toata buna dispozitie. Uitati-va la frunze, natura! Distruge si iubirele de-o vara!
Totusi, toamna e anotimpul meu preferat. Ador cand suiera vantul si duce gandurile departe... cand ramai, pierdut in spatiu si timp, privind frunzele in cadere(asa cad si frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc, spune Alecsandri). Unde mai gasim culorile toamnei? Ruginiul acela specific care imi lasa gust dulce-amarui, caci culoarea e mirifica, insa frunzele au murit...
Ce poate fi mai frumos toamna, decat sa stai singur intr-un parc, intr-o liniste deplina... sa privesti, sa asculti, sa simti. Nu simti? Numai toamna poate da acest fior... Poate in singuratate deplina ii permiti unei lacrimi rebele sa se prelinga pe obraz. Lasi vantul sa-ti treaca prin par si sa-ti inunde fata, lacrima se usuca.
Minunata toamna asta!

Concert cu prieteni

Ce ar putea conta mai mult in viata decat persoanele care iti sunt mereu alaturi, cu care iti petreci timpul, care te sprijina necontenit? Eu cred ca nimic! Poate fi vorba de familie, prieteni, colegi...
Aseara cu o ocazie relativ banala, la concertul Voltaj (trupa pe care o ador), am realizat iar cat de mult conteaza prietenii. Atunci cand abandonezi problemele de peste zi si tot ce nu iti dadea pace... dansezi si te bucuri alaturi de niste persoane importante pentru tine. Incetezi sa te gandesti la aparente, simti momentul si, totul in acele momente, se invarte in jurul persoanelor.
Sunt persoanele care iti sunt mereu alaturi, nu numai atunci cand sunt motive de bucurie, ele iti vor sterge lacrimile si te vor face sa privesti inainte. Fericirea lor este mai importanta decat propria fericire, desi suntem convinsi ca atunci cand suntem impreuna, toti ne simtim bine si lasam macar pentru cateva ore grijile acasa. Tot ei te vor ajuta cu un sfat sincer, te vor sprijini si nu te vor lasa niciodata sa te simti singur.
Sunt o persoana norocoasa!... sper sa fie mai des concerte Voltaj...

Becali... in varianta clasei noastre

Becali - interpretat de colegul Alex
Alte personaje: Claudiu, Lory C., Lory B., Sergiu

P.S.: Vizionare placuta !