Retrospectiva in suflet

La provocarea lui Bau Bau... voi cauta in cutiuta mea cu amintiri despre ultima perioada si va voi impartasi si voua. Despre ce a insemnat pentru mine sfarsitul liceului, despre ce a insemnat pentru mine despartirea de colegi, cum m-au afectat emotiile bacului si admiterea la facultate...
Liceul a fost o perioada foarte frumoasa, desi au fost momente si mai usoare, si mai grele... Cu toate astea, liceul a fost perioada mea de maturizare, in masura in care pot vorbi de maturizare la 18 ani... In clasa a IX-a ma intrebam de ce am ales Liceul Pedagogic, mi se parea ca toti profesorii sunt imposibil de nedrepti, ca locul meu nu este acolo, ca brusc sunt teribil de proasta si ca nota mea e 5... cu indulgenta...
Clasa a X-a. Cele mai mari prostii facute de mine. Cel mai tulburat an, din toate punctele de vedere. Sentimente intense. Ideea zilei oferita mereu de Adina. Sprijinul lui Ciole.
Clasa a XI-a... Cei mai multi fluturasi, cele mai puternice emotii, cea mai pura fericire. Iubirea care sterge tot ce a fost, care iarta tot, care molipseste, care vindeca celelalte probleme. Emotii la ideea ca se apropie bacul.
Clasa a XII-a. Neputinta la faptul ca trece timpul si va veni momentul cand voi spune la revedere colegilor. Dor nespus de inainte de a ma desparti de ei. Toleranta. Majorat surpriza. Iubire si sprijin. Nesiguranta viitorului.
Bacul... Un foarte mare Bau-Bau! Am avut parte de sprijin, de ajutor de la Doamne Doamne si totul a fost bine. Am luat peste 9. Acum nu mai vreau sa aud de matematica! Imi este dor de psihologie, de romana... A urmat admiterea la facultate. Am intrat la buget, aici, in Galati. Am dat si titularizarea pentru post de educatoare... Am ocupat un post la Cucuiata din Deal. Anul acesta oricum nu profesez... Pe viitor, cine stie?
Acum ma pregatesc de concursul copiilor la Dans Sportiv, incerc sa ii pregatesc cat mai bine. Sper sa ii vad fruntasi. Viata are in continuare un ritm ametitor.
Un singur lucru imi doresc, insa, sa nu se fi intamplat... Despartirea de colegi. Imi vor lipsi. Imi lipsesc deja. Studentia nu stiu ce va aduce, sper ca oameni de calitate. Nu vreau ca imaginea mea despre jurnalism si integralitatea oamenilor care lucreaza in domeniul asta sa se schimbe.
Cam atat... Acum impartasesc cu voi un filmulet comic facut de o colega la sfarsitul clasei a XII-a.

Legi ale vietii necunoscute inca...

Probabil viata toata e formata din contraste, din bucurii mari asezate langa dezamagiri la fel de mari. Ca si cum ai pune lacrima langa zambet si durere langa placere. Cum sa inveti sa fii constant daca viata nu e deloc asa? In momentele de fericire, trebuie sa fii constient ca va veni un moment in care vei regreta sperantele facute in zadar, atunci cand te amageai ca totul are o rezolvare fericita.

Unde e adevarul? Si unde se afla echilibrul in toate astea? Cineva imi zicea, acum multi ani ca, pentru a nu suferi foarte mult in viata, trebuie sa eviti sa te entuziasmezi foarte tare, pentru ca atunci cand vei cadea, impactul va fi puternic... doar esti in al 9lea cer... Pare logic. Dar poti trai cu ideea ca raul pandeste la orice colt si ca nu iti poti permite sa te bucuri prea mult?

Aceeasi persoana imi spunea ca nu e bine sa te increzi in oameni, pentru ca oricum, la un moment dat, ei te vor dezamagi. Iar foarte logic. Dar poti sta in singuratate, izolandu-te din teama sa nu fii ranit? Iti poti permite sa nu iubesti niciodata, chiar daca stii ca vei regreta sentimentele depuse in cineva? Iti poti permite sa refuzi sa simti iubire, incredere, bucuria unui colectiv... toate astea doar pentru a te proteja?

Cine poate trai cu ideea ca orice miscare poate duce la ceva rau? Cine poate sa isi stapaneasca un zambet, doar la gandul ca acelasi obraz care acum lumineaza de fericire, mai tarziu va fi strabatut de siroaie de lacrimi? Cat de uman ar mai fi un om care ar putea toate astea?

Si atunci durerea ar fi o lege a lumii, dezamagirea la fel...

Vis langa tine

Ma bucur atat de mult cand deschid ochii si te gasesc langa mine... E ca si cum, desi abia m-am trezit din vis, intru intr-o visare mai dulce. Ca si cum realitatea toata ar fi un vis implinit si universul tot ar conspira pentru fericirea mea, a noastra.

Clipele cu tine nu fac parte din timpul obisnuit, sunt rupte dintr-un atemporal al iubirii, de aceea cred ca pierd atat de des notiunea timpului si imi pare ca timpul zboara...

Desi visele se distrug la contactul cu realitatea, eu sper sa construim ceva ce sa sfideze neincrederea scepticilor. In timp, cu incredere. Cu rabdare. Cu iubire mai ales.

... dezechilibru

Nu am mai scris de mult. Acum ma simt straina fata de cei care imi viziteaza blogul, pentru ca nu am fost asa comunicativa in ultima perioada.
Desi multumita de ce a fost pana acum, ca rezultate... acum simt pentru prima oara ca nu a fost suficient de bine. Nimic nu doare mai tare ca sentimentul de a nu fi suficient de bun, de istet, de orice... Ca si cum standardele la care te-au ridicat altii sau pe care ti le-ai impus tu nu erau de nasul tau, pe masura capacitatilor tale. Conflicte de genul acesta sunt menite, de multe ori, sa te ambitioneze... sau din contra, sa te debusoleze.
Cand ma simt atat de pierduta intre toate treburile astea ale realitatii, imi place sa ma regasesc in persoanele care inca ma apreciaza si ma iubesc, pe care nu le-am dezamagit, cel putin deocamdata... Bine ca mai exista asa persoane...

Hand made by Gabytza

O initiativa minunata a unei colege! Talent + Ingeniozitate = hand made by Gabytza. Visit her! http://handmadebiluci.blogspot.com/