Poveste fara ... happy end

Ce stupid se termina relatiile intre oameni. Un cuvant, ceva neinteles... sau orice alt motiv. Dintr-o relatie aparent frumoasa si plina de sentimente se ajunge la resentimente, ganduri inutile si distrugatoare... Ajungi la concluzia ca cel de langa tine era un strain, tu l-ai cunoscut altfel, l-ai perceput altfel. Persoana care o cunosteai tu era dispusa de orice pentru a te face fericita, persoana aceea te iubea si tu o iubeai.
Inca te intrebi ce te facea sa plangi de dorul lui, sa te rogi pentru binele lui, sa induri atatea... poate faptul ca sentimentele care ti le-a nutrit erau prea intense. Erai dispusa de orice sacrificiu pentru fericirea lui si incetasesi sa pui persoana ta pe primul loc.
Poate ca o relatie nu se rupe intr-un singur moment. Poate ruptura si racirea sentimentelor are loc treptat... dar cand s-a intamplat asta? Cand au incetat inimile sa bata in acelasi ritm? Cand nu ne-am mai gasit in visuri? Nu reusesti sa indentifici momentul... si asta te debusoleaza mai tare. O relatie e formata din doi... inseamna ca amandoi sunt responsabili de despartire. Te intrebi unde ai gresit. Ramai cu privirea in zare, pierduta... Unde, cand?
Ai obosit sa cauti circumstante... incerci sa iei realitatea ca atare. Orice inceput are si un sfarsit. Nimic nu dureaza o vesnicie, deci era previzibil, nu? Privirea tot inainte!

Momente comice si pline de voie buna in clasa

Momente comice si pline de voie buna in clasa...


P.S.: Niciun profesor nu se afla in zona.

The world needs dreamers...

Poate dezamagirea nu se iveste mereu in mod surprinzator, instantaneu... Acum, intr-un scurt moment de sinceritate cu mine, realizez ca am gresit de multe ori, ori fata de ceilalti, in relatiile cu ei ori in raport cu mine, cu asteptarile mele.
Poate uneori din naivitate, sau doza prea mare de speranta, am incercat sa fac ceva ce nu era in conformitate cu realitatea, care nu era realizabil... si cum era de asteptat (pentru oricine, in afara de mine) dezamagirea a venit necrutatoare si imposibil de evitat. Degeaba se umple sufletul de regrete cand e prea tarziu.
Doar ca... uneori adevarul ne este incomod si il mascam asa de bine sau il adaptam in asa masura, incat ajungem sa fim si noi convinsi de el. Preferam... sau (recunosc!) prefer sa sper ca totul se va termina cu bine, decat sa iau o hotarare care pe moment nu imi face placere.
Dezertez! Daca viata e o lupta... eu, acum, renunt fara sa privesc inapoi. Mai lasa-mi noaptea asta, e luna plina. Mai lasa-ma sa visez o clipa, pluteste in aer magia. Lasa-mi atat timp cat sa spun tuturor din viata mea ca ii iubesc, ei sunt singura mea comoara. Da-mi suficient timp cat sa mananc o ciocolata cu biscuite, nicio alta ciocolata nu e asa de buna. E tot ce am nevoie...
M-am saturat de ironiile sortii, de lectiile pe care le inveti si cand crezi ca s-au epuizat, vin altele mai grele, nu mai vreau nori pe cer.
Imi place noaptea asta, v-am spus? E luna plina si nici urma de nori... Nu, nici vantul nu bate. E doar liniste, pace. Maine cand va aparea lumina, vraja se va rupe. Realitatea va bate la fereastra mea larg deschisa prin care am admirat luna. Da, se va rupe vraja.
... Si incep dezamagiri... sau nu.
Doar ganduri nocturne... fara logica.

In liniste... printre lacrimi...

Cea mai grea lectie de invatat mi se pare cea cand te deprinzi sa plangi in liniste. Cand in tacerea noptii, fiind depasit de evenimentele de peste zi, te refugiezi in asternut si suspini... Afara stelele inca stralucesc si te intrebi pentru cine, tu ti-ai pierdut de mult steaua norocoasa. Ai pierdut si notiunea timpului, nu mai stii de cand te afli acolo, in refugiul tau.
Te-ai incolacit de parca te-ar durea ceva... si poate chiar te doare inima, orgoliul, realitatea sau indiferenta cuiva. Inocentul din tine inca asteapta pe cineva sau ceva sa te salveze si sa-ti spuna ca e doar un cosmar si ca te vei trezi. Stelele stralucesc in continuare, dar tu nu le vezi clar, le vezi printre lacrimi...
Te simti protejat de tacerea care te inconjoara, nimeni nu iti va descoperi slabiciunea... iar maine, cand lumea isi va relua cursul, vei fi, aparent, acelasi. Si nu uita: doar aparent! In interior vei fi schimbat, caci vei percepe altfel tot ce te inconjoara. Ai observat ca momentele intr-adevar grele le infrunti singur si nimeni nu te intreaba daca esti pregatit sau nu pentru asta.
Lacrimile inca iti inunda involuntar chipul, perna iar e umeda. Stelele se vad insa mai clar. Acum asculti... e liniste... doar o lacrima rebela...

LoVe By AxY

Nu vreau sa fiu ca toti ceilalti. Eu aleg sa fiu diferita. Nici macar nu am intereseaza daca lumea are ceva de obiectat. Nu o sa fiu niciodata o copie a altei persoane, aleg sa fiu originala. Accepta-ma cum sunt... sau daca nu... ma va durea.
Lasa-ma sa fiu eu, ofera-mi libertatea necesara. Lasa-ma sa visez, sa rad de nebuna, sa ma joc ca un copil... lasa-ma sa plang in tacere si sa suspin, tu doar strange-ma in brate. Admira-mi nebunia si iubeste-ma chiar si cand gresesc, atunci voi avea nevoie cel mai mult. Fii tu langa mine cand toti ma vor dezamagi, ma vor contrazice. Nu ma lasa niciodata singura, chiar si cand te voi ruga eu... nu as suporta sa ma simt a nimanui.
Eu vreau sa iti fiu mereu alaturi... mai bine zis, vreau sa fiu o parte din tine, sa rad cu tine, sa plang cu tine, sa privesc stelele si fluturasii in zbor alaturi de tine. As vrea chiar sa vedem totul cu aceeasi ochi si sa simtim cu aceeasi inima.
Nu ma lasa sa plec si daca spun ca nu ma mai simt nimic pentru tine, sa nu ma crezi. Daca imi simti vocea tremurand la telefon si iti spun ca sunt bine... tu vino repede si alinta-ma, inseamna ca am nevoie de tine. Daca ti-as spune vreodata ca nu iti duc dorul, sa nu ma crezi. Imi lipsesti inca de cand ne luam la revedere. Daca gresesc, sa fii tu cel care imi spune primul si sa imi ierti orgoliul prea mare.
Acum... lasa-ma sa te iubesc asa cum sunt eu.