In liniste... printre lacrimi...

Cea mai grea lectie de invatat mi se pare cea cand te deprinzi sa plangi in liniste. Cand in tacerea noptii, fiind depasit de evenimentele de peste zi, te refugiezi in asternut si suspini... Afara stelele inca stralucesc si te intrebi pentru cine, tu ti-ai pierdut de mult steaua norocoasa. Ai pierdut si notiunea timpului, nu mai stii de cand te afli acolo, in refugiul tau.
Te-ai incolacit de parca te-ar durea ceva... si poate chiar te doare inima, orgoliul, realitatea sau indiferenta cuiva. Inocentul din tine inca asteapta pe cineva sau ceva sa te salveze si sa-ti spuna ca e doar un cosmar si ca te vei trezi. Stelele stralucesc in continuare, dar tu nu le vezi clar, le vezi printre lacrimi...
Te simti protejat de tacerea care te inconjoara, nimeni nu iti va descoperi slabiciunea... iar maine, cand lumea isi va relua cursul, vei fi, aparent, acelasi. Si nu uita: doar aparent! In interior vei fi schimbat, caci vei percepe altfel tot ce te inconjoara. Ai observat ca momentele intr-adevar grele le infrunti singur si nimeni nu te intreaba daca esti pregatit sau nu pentru asta.
Lacrimile inca iti inunda involuntar chipul, perna iar e umeda. Stelele se vad insa mai clar. Acum asculti... e liniste... doar o lacrima rebela...