Razvratire

Frigul mintii mele ma cuprinde des. Gândesc prea mult, poate de asta îmi este atât de frig... Uite!
Mâinile mi-au înghetat pe tastele mult prea tocite de visare. Cat poate sa duca o tastatura? Un vis, doua? Ohooo... dar câte lupte cu sufletul meu? Cat poate, săraca, sa înghită din praful de sperantă de pe aripile mele? In fiecare seara se îneacă si tuseste... Chiar mi-a fost teama ca răcise si ea. Sau poate chiar a răcit...
Stii ca timpul e o farsa? Timpul nu exista. Clipa e o notiune inventata de un pierde-vara, care s-a hotărât sa vadă cât pierdem de fapt din viata. V-ar bucura sa stiti ca ati trăit 100000000000000 de ore fără sa lăsati măcar o briza de bine în urma? Atunci de ce sa mai existe timp? De ce sa mai trăim alte 100000 ore după, pentru a regreta ce am făcut sau ce n-am făcut?
Stiti ca toata viata o trăim după norme? Despre ce sa faci, cum sa faci, ce este una, ce este alta. Ca si cum ai inghiti mâncarea deja mestecata de altcineva. Cat de nebuneasca e o renuntare totala la norme? Cat de nebunesc e sa faci ce simti, fără a mai simti responsabilitatea atâtor norme care trebuie respectate?
Daca alegem sa respectam normele o viata, universul iti va cânta docilitatea? Supunerea la recele ratiunii e doar lipsa de curaj si aripa atrofiata. De ce nu cânta nimeni curajul unei zvâcniri din propriul praf? De ce sa luam medicamente ca sa scăpam de răceala ratiunii noastre, dacă putem face cald cu spiritul?!