nu e usor...

Ce poti spune cand tot din jurul tau tace? Cand pana si gandurile nu prind glas, sub apasarea unei realitati care ia forme inspaimantatoare...? Te uiti in jurul tau si cauti... cauti un semn sau un indiciu care sa iti spuna ca ceea ce traiesti nu e decat un cosmar, ca te vei trezi dimineata si un soare prietenos iti va mangaia chipul si in sufletul tau va fi iar cald.
Poti visa, dar nu poti nega realitatea, adevarul care este din ce in ce mai greu de ascuns, dar si mai greu de suportat. Pare ca totul din jurul tau se darama, esti singur printre bucatile de vise care acum se naruie si in cadere te ranesc si iti alunga si ultima bruma de veselie. Veselie?! Ce este aceasta cand viata ta capata culoarea gri si tot ce atingi, tot ce te inconjoara se distruge fara remediu?
Suspini adanc si poate ca o lacrima rebela se prelinge pe obrazul tau. Ciudat, credeai ca poti rezista la orice, dar treptat limitele iti sunt intrecute. Afli cat esti de vulnerabil si asta te inspaimanta. Nu realizezi unde sa provocat schimbarea, unde era subred universul tau de sa darmat, unde realitatea ta era eronata.
Ai nevoie de o liniste deplina pentru a te regasi... te retragi in cel mai ascuns colt al sufletului tau si incerci sa gasesti lumina... Da, lumina care o aveai inainte, care te indemna sa lupti, sa depasesti obstacolele... dar acum esti in intuneric, in cel mai crunt intuneric. Mai poti rezista?